ce am citit în aprilie

de Ionescu

 

(ia să rescriu acest articolaş. mult mai pe scurt. nu mă pricep la aşa zise recenzii. nu îmi place ce a ieşit la prima strigare.) aşadar:

sorin stoica- dincolo de frontiere (2002). un roman nu foarte tipic, veţi zice. noi însă am mai citit din acest excepţional şi mult regretat autor. nişte păţanii ale liceanului jul. anii 90, undeva prin prahova, rural & urban. seamănă cumva cu muzici şi faze, plus intervenţii teoretizante ale autorului şi multe alte minunăţii. eu am înţeles că jul moare în final. voi ce ziceţi?

gheorghe crăciun- acte originale. copii legalizate (1982). primul roman al maestrului. textualism, postmodernism, aşa era moda pe atunci, dragii moşului. mircea nedelciu scria asemănător, dar mai pe gustul meu. un roman atipic şi ăsta, mai degrabă proză scurtă. chiar poezie. practic 'povesteşte' nişte imagini, nişte senzaţii. pe unii dintre noi (aşa e, gabriel?) amarnic i-ar plictisi. nu zic, şi pe mine la fel, câteva proze. altele sunt de geniu însă. mie mi-a plăcut cel mai mult date sumare despre arno schmidt. probabil aici avem ceva ce se apropie cel mai mult de o poveste. vouă?

bogdan suceavă- venea din timpul diez (2004). bucureşti, anii 90. vespasian moisa e privit de mulţi ca un sfânt şi a dezvoltat un fan-base impresionant. mai avem şi nişte neolegionari care au descoperit reîncarnarea lui ştefan cel mare, dar, senzaţional, sunt şi suporteri galatasaray. plus un sereist transformat de kgb-ul uzbec în motan. plus dacologi d-ăia fanatici. mult umor. şi întâmplări aproape adevărate, dacă reţineţi nebunia de acum un sfert de veac. noul ierusalim al lui zidaru, bunăoară.  eu nu voi mai trece prin piaţa lahovary fără să îmi amintesc de acest roman. voi?

cristian teodorescu- cartea cîinelui (2015). şi el desantist în juneţe, alături de gheorghe crăciun. despre cum a ajuns un om obişnuit vedetă media în aceiaşi ani 90 şi cu ce securişti a fost nevoit să se asocieze. cum s-a degradat relaţia cu soţia şi copiii odată cu succesul. plus- despre presa vremii, vizita lui bill clinton (ţineţi minte? stay the course, stay the course!), crime şi morţi bizare, sex and the city. e cu 'va urma', la anul vine partea a doua. eu nu am priceput ce e cu moartea liviei. voi aţi priceput?

bogdan popescu- cine adoarme ultimul (2007). un veac de singurătate cu acţiunea în lunca dunării, probabil jud. giurgiu. şi cu un grad ridicat de hâtroşenie gen. multe întâmplări mai mult sau mai puţin realist magice. cartea se deschide cu intrarea în sat a unei căruţe cu draci. un drac cade din căruţă şi e adoptat de un ţăran. diavolul va fi numit 'iedul'. ne mai întâlnim când şi cînd cu ţăranul respectiv & iedul, căci poveştile din care e compusă cartea se tot întrepătrund. iar naratorii sunt trei la număr. mie personajul foişte, profesorul alcoolic, una din cele 3 voci, mi se pare absolut excepţional. voi ce credeţi?

toate romanele primesc nota zece, a fost o lună excelentă. în final câteva fragmente din fiecare, vă las plăcerea de a le identifica apartenenţele. a, şi nu ştiu ce va fi luna viitoare.

În cele din urmă, au decis să studieze unul dintre motivele mitologice fundamentale ale poporului român, un mit care ar putea data din jurul anului 5000 î.Hr., mai precis mitul mătrăgunei. În fapt, acesta avea să fie leacul neaşteptat al calviţiei, întrucât silaba che adunată cu silabele li şi e, apoi transformate după o lege a decodificării la care cei doi au lucrat aproape trei ani, dădeau numele secret al mătrăgunei. Chelie, adică mătrăgună. O fiertură de mătrăgună, în care se mai puneau şi hidroxid de sodiu, piele uscată de capră, Coca-Cola şi unt, dădea un efect spectaculos, transformând orice spân într-o persoană cu o podoabă capilară respectabilă. Apariţiile publice ale doctorului Arghir după tratament au fost atât de surprinzătoare, încât nu l-a mai recunoscut nici măcar ofiţerul de Securitate care culesese rapoarte de la el vreme de zece ani. Un păr negru, cârlionţat, strălucitor, afro, acoperea ceea ce fusese multă vreme cea mai celebră chelie a oraşul

______________________________________________________________

 Totuşi, pentru că fapta de furt se cerea pedepsită cumva, au luat hotărârea ca, în fiecare toamnă, în ziua în care întunericul şi lumina sunt deopotrivă de puternice, tinerii din cele două sate să se ciomăgească niţel, fără să se omoare, după care să plece fiecare în rostul lui. Acesta este cel mai lung război al lumii. Şi cel mai cuminte: rar de tot s-a întâmplat să moară cineva şi numai cu totul întâmplător. De obicei, după cum bine ştiţi din auzite, flăcăii de la noi se duc în fiecare an să se bată cu ăi din satul dinspre Răsărit, adică să se înjure niţel, să-şi încrucişeze ciomegele şi să se pună după aia pe chefuit cu vin nou. Câte unii se îmbată, se încaieră de-adevăratelea ca să aibă după aia ce povesti un an întreg. Când pleacă la Război, mulţi cară după ei chivăre şi platoşe sparte şi îndoite ca vai de mama lor, moştenite din vremuri vechi ori mai dincoace. Cel mai de preţ, însă, este vinişorul cel roşu cărat pe câmpul de bătălie în damigene şi sticle. Locul marilor înfruntări e un petic înţelenit de la graniţa dintre sate. Fiecare tabără îşi sapă tranşee în care luptătorii se ascund înainte să pornească la atac.

__________________________________________________________

Iar eu stau pe buştean muşc rar dintr-un sandvici cu unt şi cu salam şi fac tot posibilul ca privirea să-mi cadă doar ca din întîmplare peste semiprofilul ei. Buşteanul pe care într-o porţiune a sa îl acoperă trupul meu îmbrăcat într-o pereche de blugi veritabili şi-ntr-o bluză subţire de lînă (cu puţin înainte venind încoace să ne aşezăm tocmai am discutat cu unul dintre colegii mei bărbaţi despre această marcă franţuzească ieftină comercială şi uşor degradabilă şi despre posibilitatea de a mai procura eventual vreo pereche şi pentru el) face parte dintr-o grămadă de cinci-şase bucăţi aflată dincoace de un gard de mărăcini începînd cu care dincolo începe pămîntul să urce spre pădure formînd dealul pe care se află acel şopron cu acoperişul în două ape unde în podul lui acum copiii deja aproape vreo zece au început să se joace în fîn. Şi pe buşteanul ăsta în afară de mine se mai află alţi doi un bătrîn şi un tînăr doi tipi bine făcuţi deşi cel mai în vîrstă cu un pronunţat început de chelie care şi-au terminat gustările fumează.

___________________________________________________

Hopaa! Ia uite ce citește Bârnosu! Cioran! Ia să deschidem puțin! Pe culmile disperării. Dacă te forțezi nițel, găsești la Cioran niște nume de trupe de nu se poate. Și ca titlu de album, ce, nu merge Pe culmile disperării? Uite, un capitol din cartea asta se numește „Sentimentul sfârșelii și al agoniei“. Tradus ar veni The feeling of… and agony. Bestial. Cum se zice „sfârșeală“? E un cuvânt prea românesc, totuși. Trebuie ceva să fie înțeles peste tot. Nu are și ăsta un dicționar la el în cameră! Doar niște Pif-uri de când era mic. Cărți d’alea de Karl May, San Antonio și Cioran. Ce combinație!

    Ia uite – „Grotesc și disperare“. Titlu de album de moare lumea. Sau de piesă. „Insatisfacția totală“. Mânca-ți-aș! „Total insatisfaction“. Așa se zice? Numai nume supărate.

_______________________________________________________

Da, admise  în timp ce-şi conducea maşina către casă, se culcase cu plăcere cu doamna Surugiu, nu neapărat pentru că avea un fund atrăgător şi sîni încă excitanţi, ci mai mult pentru că i se părea că astfel pătrundea în misterele bunelor maniere pe care ea le cunoştea. Cu Nana, era – poate – altceva. Nu voia neapărat să se culce cu ea. Se mulţumea s-o atingă şi era fericit cînd vorbea cu ea, ca şi cum organele vorbirii lor, cînd se împleteau schimbînd cuvinte, l-ar fi condus în profunzimile unde burta şi sexul se întîlnesc într-o cutie de rezonanţă comună. Era însă ceva în neregulă în chestia asta ; fata care-l recunoscuse în parc, dezamăgită, celelalte două, cu rîsul lor chicotit ; şi el, ridicol, în faţa uşii pe care Nana refuzase s-o deschidă. Frînă brusc în dreptul unei cabine telefonice. Auzi un claxon urmat de finalul unei înjurături dintr-o limuzină verde cu geamurile coborîte, care trecu încet pe lîngă el şi acceleră cîţiva metri mai încolo