Dan Coman - Parohia

M-a indus în eroare splendida copertă a cărţii, colaj între două tablouri ruseşti extraordinare ("Micuţa cerşetoare" a lui Repin pe fundalul unui peisaj al lui Şişkin), şi am crezut că personajul principal al cărţii va fi o tânără năpăstuită. Nu. Cartea lui Dan Coman ne propune ca personaj un bărbat de 30 de ani, care probabil fiind un pic retardat se comportă ca un băiat de 10 ani, însă este chiar foarte bine faţă de fratele său de 27, care nu face altceva decât să imite sunetele maşinilor şi basculantelor. Ei doi sunt copiii unui preot dintr-un sat fără nume, într-un timp mai mult sau mai puţin bine definit. De fapt cred că ştim timpul, deşi în carte s-a strecurat o greşeală. La un moment dat se vorbeşte despre finala Campionatului Mondial de Fotbal, pe care oamenii din sat împreună cu părintele, mare amator al sportului cu balonul rotund, încearcă să o urmărească la Televiziunea Bulgară cu ajutorul unui televizor sport, mergând pe un deal din apropiere şi sperând că antena va prinde altceva în afară de purici. Se dau pronosticuri şi cineva spune că Olanda bate cu 2-0. Ok, Olanda a jucat finale în 1974, 1978 şi ultima în 2010 pe care o scoatem din ecuaţie, pentru că suntem în regimul comunist. Nimic aiurea până acum, povestea noastră se putea desfăşura în anii '70, dar mai pe final se aduce vorba şi despre Revoluţia din '89. Deci cred că mai degrabă era vorba despre finala EURO 88, URSS-Olanda, iar omul respectiv a dat pronostic corect (goluri Gullit şi Van Basten). Ori poate autorul nu a greşit şi doar personajul nostru mai slăbuţ de minte a încurcat europeanul cu mondialul. Şi se mai face o referire fotbalistică la portarul Cavai, portarul şepcilor, pe care personajul cărţii îl vede pe viu la meciurile de la Cluj, alături de tatăl său, preotul. Wikipedia ne spune că Iosif Cavai a fost portar la U între 1985 şi 1989, aşadar timpul romanului este sfârşitul anilor '90, iar finala este a Europeanului din RFG.

Sigur, cartea nu m-a atras doar prin asta, ci prin întreaga atmosferă ciudată, misterioasă, de neînţeles uneori, care se contrapune peste banalitatea vieţii de zi cu zi dintr-un sat oarecare, iar la frumuseţea şi originalitatea cărţii contribuie din plin faptul că povestea este spusă de acest personaj imatur. Amuzantă şi totodată tristă, cartea mi-a amintit un pic de Zâtul şi parcă aduce ceva nou în literatura română. E reuşită, chiar daca unele chestii nu au fost lămurite pe de-antregul de către autor. Puteţi citi mai multe pe Lecturile Emei despre asta. 4 stele jumătate îi dă Ema, care notează mereu cărţile la cald, după prima impresie. Patru stele îi dau eu. Foarte bună!

Să spun aici şi despre faza mea preferată. Fata lui Mîrza (miliţianul din sat, aluzie desigur la mîrzacii din Zâtul) avea înţelegere cu personajul nostru ca acesta să vina cu frate'său într-o poieniţă. Frate'său de 27 de ani care era complet retardat avea falusul mare rău, aşa că personajul principal îl imobiliza, iar fata lui Mîrza îl călărea până se sătura. După asta îl lega pe retardat de un copac şi se distra şi el puţin cu fata miliţianului. Frumos. :)

Printre cele mai bune cărţi româneşti citite în ultima vreme. Antrenantă, originală, tocmai bună ca lungime pentru a fi parcursă în câteva ore. Şi ce e mai important, rămâi cu o senzaţie plăcuta după.

ps: Am văzut şi eu finala Euro 88, live la Televiziunea Sovietică. Şi încă alte meciuri. Am rămas cu celebra frază: "Ocin haraşo, Mihailicenko".
ps2: Cam în condiţiile personajelor din carte am urmărit recent extraordinarul meci de la mondialul de handbal feminin din Danemarca, Brazilia-România. Iată, au trecut mai mult de 25 de ani şi nu s-au schimbat prea multe.