Un bărbat ce se apropie de etatea 70 locuieşte singur într-o cabană, undeva prin zona rurală şi extrem de pitorească (desigur!) a Norvegiei. Are o căţea, taie copaci, lucrează la amenajarea cabanei, îl mai doare mijlocul din când în când, dar cel mai important îşi aminteşte de tinereţe şi mai ales de anul 1948 pe când avea 15 ani şi lucruri importante s-au petrecut. Norvegia ocupată de nemţi (ştiam asta prea bine din minunatul joc Commandos: Behind The Enemy Lines pe care l-am terminat în urmă cu vreo 15-16 ani), tatăl personajului principal trăieşte în mijlocul întâmplărilor din acele vremuri şi îşi pune amprenta pe băiat, flashuri din trecut ce intervin în viaţa prezentă a bătrânului, o carte în a cărei citire am pornit cu inima curată şi plin de bucurie, dar care pe măsură ce înainta în poveste mă plictisea din ce în ce mai tare, până a ajuns undeva la fundul topului anual cu o notă de 6 dată cu indulgenţă. Şi asta pentru că scriitorul tot tărăgănează în a-şi dezvălui intenţia şi insistă inutil asupra unor scene pur şi simplu banale care nu duc la absolut nimic. Pagini întregi despre cum se taie un copac, despre făcutul focului sau despre plimbări în noapte. Întreaga poveste se putea rezuma în 3-4 pagini, scriitorul nu a creat niciun pic de suspans. M-a enervat foarte tare de asemenea că a amestecat timpurile într-un mod nefericit. Dacă doriţi literatură nordică de calitate ocoliţi-l pe Per Petterson şi mergeţi neapărat să-l citiţi pe finlandezul Arto Paasilinna. Iar dacă credeţi că norvegianul mai merită o şansă, mergeţi pe blogul Emei Cojocaru şi citiţi o părere mai mult decât pozitivă despre La furat de cai, carte notată acolo cu maxim. Şi-i mulţumesc Emei pentru recomandarea acestui roman, aşa ajungând să ne vedem şi noi, şi de asemenea aşa am ajuns să o cunosc pe Alexandra, iar cei de la Mystic Tree au făcut un mic profit de pe urma noastră. Tot răul spre bine.
vineri, 11 decembrie 2015
Per Petterson - La furat de cai
Un bărbat ce se apropie de etatea 70 locuieşte singur într-o cabană, undeva prin zona rurală şi extrem de pitorească (desigur!) a Norvegiei. Are o căţea, taie copaci, lucrează la amenajarea cabanei, îl mai doare mijlocul din când în când, dar cel mai important îşi aminteşte de tinereţe şi mai ales de anul 1948 pe când avea 15 ani şi lucruri importante s-au petrecut. Norvegia ocupată de nemţi (ştiam asta prea bine din minunatul joc Commandos: Behind The Enemy Lines pe care l-am terminat în urmă cu vreo 15-16 ani), tatăl personajului principal trăieşte în mijlocul întâmplărilor din acele vremuri şi îşi pune amprenta pe băiat, flashuri din trecut ce intervin în viaţa prezentă a bătrânului, o carte în a cărei citire am pornit cu inima curată şi plin de bucurie, dar care pe măsură ce înainta în poveste mă plictisea din ce în ce mai tare, până a ajuns undeva la fundul topului anual cu o notă de 6 dată cu indulgenţă. Şi asta pentru că scriitorul tot tărăgănează în a-şi dezvălui intenţia şi insistă inutil asupra unor scene pur şi simplu banale care nu duc la absolut nimic. Pagini întregi despre cum se taie un copac, despre făcutul focului sau despre plimbări în noapte. Întreaga poveste se putea rezuma în 3-4 pagini, scriitorul nu a creat niciun pic de suspans. M-a enervat foarte tare de asemenea că a amestecat timpurile într-un mod nefericit. Dacă doriţi literatură nordică de calitate ocoliţi-l pe Per Petterson şi mergeţi neapărat să-l citiţi pe finlandezul Arto Paasilinna. Iar dacă credeţi că norvegianul mai merită o şansă, mergeţi pe blogul Emei Cojocaru şi citiţi o părere mai mult decât pozitivă despre La furat de cai, carte notată acolo cu maxim. Şi-i mulţumesc Emei pentru recomandarea acestui roman, aşa ajungând să ne vedem şi noi, şi de asemenea aşa am ajuns să o cunosc pe Alexandra, iar cei de la Mystic Tree au făcut un mic profit de pe urma noastră. Tot răul spre bine.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Paginile astea întregi care pe tine te-au plictisit, pe mine m-au încântat și m-au introdus într-o atmosferă cu care am rezonat foarte bine. O dovadă (im)palpabilă că gusturile personale există. :))
RăspundețiȘtergereÎn cazul ăsta, nici să nu te atingi de „Blestem curgerea timpului”, pentru că vei da de pereți cu ea după primele douăzeci de pagini.
Oricum, și eu m-am bucurat că acest eșec a stat la baza întâlnirii noastre. :)
De asta iubim literatura, pentru că nu este o ştiinţă exacta şi fiecare o interpretează după capul său. Nici nu aveam de gând să mă apuc de "Blestem curgerea timpului" :)
RăspundețiȘtergere