Luna trecută i-am trimis prietenului Ionescu, despre care am vorbit în postarea anterioară, o poză cu biserica Mântuleasa, unde tocmai mă aflam, stând pe o bancă în curte. Acesta m-a întrebat dacă am citit nuvela „Pe strada Mântuleasa”, iar la răspunsul meu negativ mi-a spus că am pierdut 10 ani din viață, îndemnându-mă să las tot și să merg să cumpăr cartea, ceea ce am și făcut. Am citit-o. Este senzație. Chiar nu îmi vine să cred că am ratat așa ceva. Eliade, românul nostru, e universal. Cartea tradusă în japoneză, coreeană, neerlandeză, norvegiană, portugheză etc. Scriere care îmbină perfect realitatea cotidiană cu fantasticul, oare l-a influențat și pe Haruki Murakami? Cartea m-a atras de la primele rânduri, când un bătrân umil, într-o zi de vară, intră într-un imobil de ștabi (bloc cu portar!) căutând un ofițer, maior în cadrul MAI. Deja în capitolul doi, bietul bătrân ajunge să fie anchetat în beciurile Securității, unde le povestește anchetatorilor fapte incredibile. M-a cucerit cu totul modul în care e spusă povestea, dialogurile, personajele, finalul. Personajul meu preferat este Oana și sunt sigur că și al majorității celor ce au citit nuvela. Nu înțeleg de ce Netflixul nu face o miniserie după această carte. Ar avea un succes imens.
Posibil să-l fi influențat pe Murakami, dar știi cine l-a influențat sigur pe Murakami? Dealtfel și pe Eliade. Titina, desigur.
RăspundețiȘtergere