Pâine semipreparată

Aţi fost vreodată într-un magazin Lidl? Dacă da, cu siguranţă aţi observat sectorul de pâine care oferă o multitudine de produse cumpărătorului. Chifle kaiser, baghete franţuzeşti, specialităţi de secară, chiar şi pateuri cu brânză ori celebrele donut americane. Un raion civilizat de unde oamenii se servesc după nevoia proprie. Nu de puţine ori am cumpărat şi eu pâine caldă de aici. Într-o zi am fost la Olteniţa, judeţul Călăraşi. În acest oraş, lângă gară, se află un magazin Lidl de dimensiuni mai mici. Lângă standul de pâine se aflau cuptoarele de coacere unde o angajată desfăcea pungi cu aluat congelat gata format şi-l punea la copt. Aşadar, în aceste vremuri moderne, pâinea pe care o consumăm este un semipreparat. Un fel de aluat tip "forneti" care vine de cine ştie unde congelat şi care se pune la copt atunci când se doreşte. Câteva zile mai târziu am fost într-un magazin Selgros. Am luat din raft o pungă cu chifle proaspete. Scria pe etichetă: produs în unitatea proprie pe bază de semipreparate Dobrogea. Asta mi-a înlăturat orice dubiu. Dacă mâncăm pâine, mâncăm semipreparate. Abia aştept să mănânc carne de porc proaspătă instant, sub formă de granule care se dizolvă în apă caldă.

Biblioteca bloggerului român

Este la modă să fii blogger, este la modă să citeşti şi să faci topuri ale cărţilor citite. Mă alătur şi eu iniţiativei bloggerului chinezu de a realiza o listă cu cărţile din biblioteca bloggerului român. În 2013 am citti 36 de cărţi, iar top 10-le este următorul:

1.John Steinbeck – Fructele mâniei
2.Ilf şi Petrov – Viţelul de aur
3.Harper Lee – Să ucizi o pasăre cântătoare
4.Markus Zusak – Hoţul de cărţi
5.Chimamanda Ngozi Adichie – Jumătate de soare galben
6.Jonathan Franzen – Corecţii
7.Petru Cimpoeşu – Simion liftnicul
8.Cristian Teodorescu - Medgidia, oraşul de apoi
9.John Barth – Varieteu pe apă
10.Serghei Dovlatov – Compromisul

Fosta agenţie CFR

Aţi fost vreodată în centrul oraşului Sibiu? Priviţi imaginea de mai jos. Avem un fast food obscur. Am intrat şi eu într-o seară aici şi am servit o cină ieftină şi mediocră. Ce era pe vremuri în locul acestui fast food? O agenţie CFR. Pe pliantele localului la adresă, în paranteză, chiar este trecut "fosta agenţie CFR". A murit CFR-ul. Au murit trenurile. Păcat.

Săptămâna nostalgiei după comunism la Lidl

Din nou la Lidl. Vreau să cumpăr două pachete de unt pentru o prăjitură. Doar atât îmi trebuie şi n-am să-i mai las să se joace cu mintea mea astfel încât să plec cu altceva din magazin. Merg direct la raionul de lactate. Surpriză! Nu are unt. Deloc. Ţip după o lucrătoare:
- Nu vreţi să băgaţi nişte unt?
- Păi nu mai este.
- Cum nu?
- Nu mai e deloc. Nici în depozit.
Incredibil. Nu se mai găseşte unt. Puţin mai în faţă sunt vitrinele frigorifice. Mă uit în ele şi o am altă mare surpriză. Sunt goale. Nici tu ceafă de porc, nici tu piept de pui. Nici un fel de carne. Sunt şi alţii care se uită lung. Pensionari care înjură printre dinţi. Asta e. Nu mă supăr. Poate bagă mâine. Plec, iar până la casă cumpăr un dres pentru copil.

Refolosirea alimentelor

Tendinţele din ultima vreme te îndeamnă să foloseşti tot ce ai în frigider, să cumperi atât cât îţi trebuie, să faci tot felul de mâncăruri din resturile de la mesele anterioare. Astfel economiseşti bani şi eşti un mai bun ecologist. Chiar am văzut la Ikea o carte cu reţete de mâncăruri din resturi. După sărbătorile de iarnă au rămas multe fripturi de porc şi cârnaţi. Ba chiar şi o friptură de vită pe care oaspeţii nu au putut să o mănânce din cauză că era extrem de tare. Oricum carne bună pe care alţii nici nu şi-o permit. Trebuia refolosită. Pentru a scuti bani, pentru a fi econom, pentru a salva planeta. Nevastă'mea a tăiat totul în bucăţele mici, a făcut un sos de bulion, usturoi, cimbru şi a fiert totul într-o oală. A ieşit un ostropel nemaipomenit. Iar eu am făcut o mămăligă tare, aşa cum m-au învăţat prietenii de pe facebook. Am servit (cui?) trei mese excepţionale de ostropel şi mămăligă. Şi cel mai mult m-a bucurat că n-am mai fost la hypermarket să cumpărăm mâncare şi să-i îmbogăţim pe împuţiţii de capitalişti.

Ian McEwan - Visătorul

N-am început cititul lui McEwan cu unul din romanele sale celebre (Saturday, Atonement, Amsterdam, etc.) ci cu o carte pentru copii. S-a potrivit foarte bine cu perioada Crăciunului, iar un scriitor care publică literatură pentru cei mici înseamnă că e o persoană bună la suflet şi cu siguranţă pe viitor am să-i citesc cu şi mai multă plăcere operele consacrate. Visătorul este Peter Fortune, un băiat de zece ani nu tocmai în regulă după cum aflăm încă din prolog. De pildă îşi uită sora mai mică în autobuz, iar apoi alergând până la staţia următoare în urma mijlocului de transport, trece pe lângă sora sa care coborâse, vorbeşte cu ea, dar nu-şi dă seama cine este şi continuă să alerge disperat. Capitolele cărţii, fiecare o poveste distinctă, adâncesc părerea cititorului despre Peter. Băiatul pătrunde în tot felul de lumi imposibile, intră chiar şi în corpul unui motan ori se transpune pe rând în adult şi copil sugar. Stilul simplu şi plăcut al lui McEwan se potriveşte atât pentru un copil, cât şi pentru un adult care citeşte cartea. M-am simţit bine citind-o în această perioadă, dar categoric nu este o capodoperă a literaturii pentru copii.

Chateau Le Bernet

La sfârşit de an doresc să mulţumesc tuturor cititorilor acestui blog pentru faptul că m-au urmărit, dar mai ales celor ce au comentat şi au particpat interactiv  alături de mine la acest proiect. La mulţi ani tuturor şi numai bine în noul an. Şi pentru că Nopţi şi Zile nu este un blog comercial în care se fac postări doar pentru a fi făcute şi pentru a câştiga bani, să vorbim şi despre altceva.

Din nou la Lidl. Nevasta mea aruncă în coş jucării şi haine pentru cel mic fără a ţine cont de preţuri. Păi dacă e aşa, hai să fac şi eu o aroganţă. Cumpăr un vin de 35 de lei, Chateau Le Bernet. Bordeaux, vin premiat. Ajung acasă şi scot paharele de cristal primite de la Eufrosin. Beau vin de 35 de lei într-o zi normală şi mă simt bine. Pe sticlă scrie "Graves". Asta înseamnă "morminte" în limba engleză. Probabil că acest vin te bagă în mormânt. Îmi amintesc melodia celor de la The Smiths, Pretty girls make graves. Apoi îmi amintesc o altă melodie, ascultată în copilărie. D'aia de talcioc. La refren spunea aşa: "Cine îmbătrâneşte omul? Ţuica, vinul şi cu romul. Băuturile spirtoase şi femeile frumoase.".

Vinul acesta franţuzesc este un cupaj de patru vinuri. Beau din el şi de fiecare dată are alt gust. La început mi se pare slab, apoi din ce în ce mai tare. Este un vin mişel, uşor-uşor te fură. Îţi face poftă de mâncare, de vorbă, ca apoi să ţi se facă somn. Aşa sunt vinurile roşii. Dar a fost bun. La trezire fără durere de cap şi cu mintea mai limpede ca deobicei.