Fiul meu cel mare a avut turneu de 3x3 la basket și pentru că la ultimele astfel de competiții nu se evidențiase în mod special, ba chiar fusese ținut pe banca rezervelor, pentru a-l motiva, i-am zis: “Băi, dacă faci și tu ceva util azi, când ne întoarcem acasă desfac sticla de Blue Label.”. Surprinzător dar a început titular și BAM! înscrie primul coș din turneu. Soarta whisky-ului a fost hotărâtă inca din primele secunde. Mai târziu, în cursul serii, fiul meu cel mare mi-a spus: “Pentru tine am dat coșul, poftă bună la whisky!”. Johnnie Walker Blue Label, flagship-ul whisky-urilor blended din întreaga lume, cu un amestec secret pe care entuziaștii doar încearcă să-l intuiască. Producătorii ne asigură că Blue Label are în componență și whisky-uri cu o vechime de 30 de ani, iar fanii recunosc gustul afumat al Islay-ului, dulceața din Speyside, ori complexitatea provenită din Highlands. Cert este că avem de a face cu un whisky de lux, exclusiv și asta se vede încă de la ambalaj, o sticlă foarte grea, păstrând designul obișnuit Johnnie Walker și o cutie de prezentare foarte frumoasă, de colecție.
În copilărie, în preajma Crăciunului, stăteam cu bunicii
în singura cameră încălzită a casei. Aveau ei o sobă care pentru combustie
folosea lemn și cărbune. Atunci iernile erau geroase. Din când în când bunicul
mai deschidea geamul, avea el socotelile sale, așa trebuia făcut. Dinspre bucătărie
venea miros de cozonac și prăjituri, care se combina cu mirosul de ger de afară
și mirosul de lemn ars. Cam așa mi-a mirosit mie Blue Labelul și m-a dus, plin
de melancolie, cu gândul către copilărie. L-am mirosit îndelung amintindu-mi de
bunici și de viața bună de odinioară, apoi l-am băut cu înghițituri mici, savurând
fiecare aromă:
dulce, afumată, condimentată. Este greu de spus ce am simțit pentru că Blue Labelul
te trece prin toate, asemenea meniului unui restaurant cu stele Michelin. Categoric
este un whisky excepțional, dar parcă este prea scump. Am băut whisky-uri de 3
ori mai ieftine care m-au impresionat mai mult. Johnnie Walker Blue Label este
un whisky complex, sofisticat, luxos, probabil destinat unor persoane precum
Titina. Este bun pentru făcut cadouri fine, îți ia ochii, este grozav ca băutură,
dar rămân la părerea că este vândut la suprapreț. Probabil că 80-90 € este prețul
corect.
Am băut Blue Label-ul ascultând un album absolut
fabulos. Kind of Blue al legendarului Miles Davis. Lansat în anul 1959, o adevărată
pledoarie pentru muzica jazz și pentru muzică în general. E de ajuns să ne uităm
pe componența sextetului care a lucrat la acest album, sunt numai legende:
- Miles Davis – trompetă
- John Coltrane – saxofon
- Julian "Cannonball" Adderley – saxofon
- Bill Evans – pian (înlocuit de Wynton Kelly la piesa "Freddie Freeloader")
- Paul Chambers – contrabas
- Jimmy Cobb – tobe
Știți ce înseamnă
numele astea în muzică? Adunătura asta este un fel de All Star Game. Un sunet
din alte timpuri, majoritatea sunt duși demult. Au murit prin anii ’60, ’70, Miles
Davis în 1991, doar toboșarul s-a ținut până în 2020, dincolo de 90 de ani. All
Blues e preferata mea de pe album, are o melodicitate nemaipomenită. M-am simțit
foarte stilat ascultând acest album și sorbind din whisky-ul pus în pahare de
cristal.
Desigur, nu puteam
bea whisky și asculta muzică fără să gătesc. De această dată n-a fost să fie
ceva atât de rafinat, care să mențină tiparul serii, dar asta nu înseamnă că nu
a fost plin de savoare. Pentru că ne aflăm în perioada anului în care noi, românii,
preferăm porcul, am cumpărat 1,2 kg de ceafă de porc românească, 300 de grame
de cârnați de Poiana Mărului, 3-4 ardei kapia. Am o cratiță de fontă adevărată,
am încălzit-o bine de tot, după care am tapetat-o cu untură de porc, sfidând
sfatul medicilor care nu recomandă folosirea acestui produs la prăjire. Am tăiat
carnea de porc în fâșii subțiri și am aruncat-o în cratiță, punând capacul și lăsând-o
să se prepare la foc mic. După vreo 15 minute am pus și cârnații și după încă
vreo 5 minute am pus ardeii tăiați. Am presărat sare de Himalaya și piper
proaspăt măcinat și am lăsat totul la slow cook, până când bucățele au căpătat
o frăgezime aparte. Cu vreo 3 minute înainte de opri focul am sfărâmat 6-7 căței
de usturoi peste toată compoziția. Acestă mâncare eu o numesc pomana porcului.
Este deosebită, chiar dacă nu foarte stilată. Servită alături cu murături de
casă și cartofi prăjiți la airfryer. În patru persoane am terminat imediat
cratița. Dacă ați citit de la început cu siguranță vă dați seama că eram înfometați,
unul dintre noi fiind pe teren, iar ceilalți susținând din tribună. Un turneu
de 3x3 este destul de lung.
