What we've got here is failure

În seara asta voi pregăti creveți tigru, aduși special din Ecuador (asta este o țară, linia imaginară ce înconjoară Pământul se numește Ecuator). Se prepară într-un mod foarte simplu, în doi pași: 1.lăsați 2-3 minute în apă clocotită; 2.trași la wok în puțin ulei și presărați cu mirodenii sau usturoi. Sunt un produs delicios, iar atunci când sunt acompaniați de vinul spumant (ori șampanie) duc direct la orgasm culinar. Dau drumul la tranzistor și mă apuc de treabă. Asta este una din marile mele bucurii, să gătesc în timp ce ascult muzică, iar apoi mâncatul propriu-zis acompaniat de băutură. Încerc să beau cât mai puțin. Chiar îi spuneam Domnului Petru Șerban, superiorul meu de la Fundație: "Încerc să fac pauză 3-4 zile pe săptămână, să nu consum alcool deloc. Încerc să nu beau în fiecare zi", iar Domnul Petru Șerban îmi răspunde trufaș: "Dar mănânci în fiecare zi!".

La radio se aud cuvintele directorului închisorii din absolut fenomenalul film Cool Hand Luke: "What we've got here is failure to communicate. Some men, you just can't reach. So you get what we had here last week, which is the way he wants it. Well, he gets it. And I don't like it anymore than you men.". Așa începe piesa Civil War de la Guns. Ascult Guns, mă gândesc la "Luke mână rece", film ce se află în top 10-ul personal all time, prăjesc creveți, am inima curată. Ba chiar mă gândesc să fac și o garnitură din orez basmati & sălbatic, cu ceva legume mexicane trase la tigaie. Totul este gata, așez frumos pe farfurii și chem copiii la masă. Dat fiind faptul că mâncarea este una de gală, servim în sufragerie. Unde avem și combină audio, unde avem și vin spumant (fermentat în sticlă după metoda tradițională, nu din ăla ieftin fermentat în rezervoare!).

Vine și nevasta de la serviciu. Primul lucru pe care îl face este de a reduce nivelul sonor al muzicii la un nivel pe care probabil doar felinele îl pot percepe. Întotdeauna îmi spune că sunt surd și de aceea ascult muzică tare. Nu ascult muzică tare pentru că îmi place muzica, ci pentru că sunt surd. Apoi se spală pe mâini și se așează la masă, fiind înfometată. Orezul i se pare nefiert, iar despre boabele de orez sălbatic, negre la culoare întreabă: "Ce sunt astea? Cuie?". Creveții i se par extrem de iuți, îi mestecă cu o scârbă nemărginită. "Asta nu e mâncare! Iți bați joc!". Chiar că sunt potrivite cuvintele "What we've got here is failure.". Plec capul rușinat, dar copiii îmi fac semne pe ascuns că este ok mâncarea. Mă mai liniștesc.

Venim adesea supărați de la job, de la stresul cotidian și aducem cu noi supărarea în casă. Nu ne mai place nimic, nu ne convine nimic, avem tendința să-i rănim pe cei dragi de lângă noi. Așa eram și eu, pe când lucram la Batalionul Disciplinar. Veneam acasă, spărgeam mobilele și bibelourile, mă certam cu familia fără motiv, nimic nu-mi era pe plac. Acum nu mai sunt așa. Domnul Petru Șerban mi-a spus: "La noi, la Fundație, Șeful Constantin a murit! La noi, Batalionul Disciplinar s-a desfințat demult. Aici cărăm idei, nu cutii".   

Am pus într-o casoletă mâncarea nepotrivită pentru nevastă, am destupat încă o sticlă de vin spumant fermentat în sticlă după metoda tradițională, am mers la bucătărie și am reluat procesul gătitului de la început. Creveți nu au mai fost, dar i-am făcut nevestei un orez fiert pe placul ei, așa că în seara respectivă nimeni nu a mai fost supărat.