Mă aşez pe un scaun în sala de aşteptare a dispensarului. Mai am cinci persoane în faţă până îmi vine rândul, majoritatea bătrâni. Scot o carte din sacoşă şi mă apuc de citit. Am venit pentru un control de rutină, aşa că nu îmi este frică şi mă concentrez asupra cărţii care îmi place foarte mult. După o vreme îmi ajunge la urechi o discuţie, iar curiozitatea mă face să las cartea din mână şi să ascult cu atenţie la ce se vorbeşte.
- N-aţi venit şi cu soţul?, întreabă o femeie.
- Nu, că nu poate merge. N-am cum să-l aduc, răspunde altă femeie.
Amândouă au în jur de 65 de ani. Cea care a întrebat este aranjată, cochetă pentru vârsta ei. Cea care a răspuns nu este aşa aranjată, dar nu vădeşte nici sărăcie.
- Dar ce are?, se interesează o a treia femeie.
- Are infecţie la picior. Nu mai poate merge deloc. Are necroză, răspunde femeia al cărei bărbat nu se poate deplasa. Îi pare bine că-şi poate spune păsul, intră în detalii.
Eu mă gândesc ce înseamnă necroză, iar femeia cochetă parcă îmi citeşte gândurile, etalându-şi cunoştinţele fără ca nimeni să o roage acest lucru.
- Doamne! Necroză. Adică nu i se mai irigă ţesutul deloc. Ală e ţesut mort, spune ea.
- Da. Şi nici nu vrea să meargă la doctor. Zice că-i este frică. Îi mai dau eu cu betadină, spune femeia cu omul bolnav.
Eu am băgat cartea la loc în sacoşă şi sunt din ce în ce mai interesat. Sunt numai ochi şi urechi. Mă întreb ce e aia betadină. Ascunsă în spatele dulapului ce conţine fişele medicale ale tuturor pacienţilor, asistenta medicală se bagă în vorbă, adresându-se femeii cu problema.
- Să ştiţi că nu este bine să-i daţi cu betadină prea mult. Betadina arde ţesutul. Arde şi ţesutul bun.
Femeia cu betadina intră în cabinetul doctorului şi peste sala de aşteptare se aşterne liniştea. Nu mai citesc. Privesc pereţii şi găsesc un tablou 3D cu sistemul digestiv. Începe cu cavitatea bucală, adică gura, şi se termină cu anusul, adică gaura curului sau găoaza. Pe un alt perete este o listă de preţuri cu tot felul de intervenţii gen Ecografie Doppler artere carotide şi vertebrale. Preţurile sunt piperate. Iese femeia, iar ceilalţi pacienţi, inclusiv eu, sunt foarte curioşi.
- Mi-a dat trimitere la chirurg. Nu ştiu cum să-i spun, că nu o să vrea să meargă.
- Păi ce? Îi este frică?
- Da. Îi este frică când aude de chirurg.
Când eram mic mi-era frică de doctor, dar credeam că atunci când voi fi mare această teamă se va risipi. Nicidecum. O am în prezent şi probabil o să o am toată viaţa. La fel se întâmplă şi cu acest bărbat bătrân, soţul femeii.
- Păi da. Că aşa sunt bărbaţii, spune femeia cea cochetă.
Îmi dau ochii peste cap. Am auzit de zeci de ori această replică venită din partea femeilor.
- Păi nu-i spuneţi, doamnă! Nu-i ziceţi că merge la chirurg. Îi ziceţi că e doar un consult, intervine altă femeie.
- Să nu-i spun?
- Păi da, păcăliţi-l.
- Da. Aşa am să fac.
Fericită că a găsit o soluţie de a-şi duce bărbatul la chirurg, femeia începe să povestească, uitând că o aşteaptă acasă cineva la pat, care nu se poate deplasa. Cu siguranţă s-a săturat de îngrijitul unui bolnav, îşi doreşte şi ea societate, discuţie, antren.
- Eu pe timpuri am lucrat la Electroaparataj. Şi mi-am prins mâna la maşina de ştanţat.Ia uitaţi cum am degetul ăsta. M-a dus la chirurgie şi le-am zis că sunt femeie şi arăt urât fără deget, să nu mi-l taie. Şi până la urmă mi l-a cusut.
Fiecare din femeile prezente în sala de aşteptare relatează o întâmplare din timpul unei operaţii. Niciuna dintre ele nu a avut teamă. Toate au fost curajoase şi au suportat bine. Eu deja mă gândesc la alte chestii. Electroaparatajul a fost falimentat cu ani în urmă. Într-un final au dărâmat uzina din temelie. Pe acel loc acum este un magazin Kaufland. Lumea săracă a oraşului vine aici şi mănâncă un meniu de mici cu 5 lei. Lângă Kaufland se pune temelia pentru un nou Mall. Aştept cu nerăbdare acest Mall construit pe locul Electroaparatajului, uzină la care am făcut în facultate practică vreme de 4 ani, 3 săptămâni în fiecare vară . E ceva simbolic. E ca şi cum capitalismul a învins comunismul.
Încă ceva. Asistenta medicală poartă halat de molton. E ceva clasic pentru personalul medical. Întotdeauna m-am întrebat dacă angajaţii vin cu aceste accesorii de acasă sau sunt distribuite gratuit de la Ministerul Sănătaţii pentru personalul ce deserveşte în spitalele ţării.
tata saracu zicea: o sa stiu ca s-a terminat reforma sanitara-n rumania cand n-o sa mai vaz moltoane. n-a mai apucat ziua aia. poate d-aia n-am avut niciodata acest accesor vestimentar
RăspundețiȘtergerecrezi ca cititorii acestui glob nu stiu ce insemneaza anus de trebuie sa traduci atat de vulgar?
RăspundețiȘtergereai fost la cezar?
am zis sa dau si un sinonim. este o astfel de emisiune la radio romania actualitati. poate o asculti si tu. se numeste "tiptil printre sinonime". profesoara noastra de romana ne invata cu mare placere chestii d'astea gen steag, drapel, stindard, flamura, fanion, bandiera.
RăspundețiȘtergerepai da.
Înainte de 90 și puțin după, la medicină se intra greu; concurență mare. Cei care au învățat bine în liceu și în timpul facultății sunt acum în sistem (o parte din ei, firește, alții au emigrat).
RăspundețiȘtergereAr trebui să se vadă rezultate bune, dar am impresia că mulți dintre medicii de azi au fost doar tocilari lipsiți de vocație.