Vama Veche 1991

Zilele astea a circulat pe net un articol scris de Septimiu Sărățeanu. Au fost multe păreri pro, dar parcă și mai multe contra, oameni care se duc în prezent în Vama Veche sărindu-i la gât și insistând că fenomenul Vama Veche a rămas neschimbat, cum că în continuare ne putem bucura de soare, mare și libertate, iar că Septimiu Sărățeanu este bătrân și de aia nu-i mai place. Nu e chiar așa. Lumea mai vorbește și în necunoștință de cauză. Nu sunt un mare iubitor al mării și nici hipiot sau nudist, dar am cunoscut Vama Veche în perioada ei de paradis și pot spune că nu are nicio legătură cu Vama Veche de acum 10 ani și cu atât mai mult cu Vama Veche din prezent.

Am fost prima oară la Vama Veche în 1991 și am stat două săptămâni la cort pe plajă, alături de părinții mei. Aveam 12 ani pe atunci, iar ai mei erau mai degrabă dornici să descopere cât mai mult din țara asta decât oameni flower-power sau rockeri. Ascultau și ei Beatles sau Pink Floyd, reminiscențe de prin facultatea pe care o terminaseră cu 15 ani în urmă, într-o perioadă când muzica bună se găsea greu. Ei auziseră de Vama Veche cu mult timp înainte, dar în perioada comunistă nu se putea merge acolo ca turist, fiind punct de graniță. În 1991 Vama Veche era doar un sat, un sat oarecare cum vezi prin toată partea săracă a Dobrogei. Case gen bordei, nicio posibilitate de cazare (doar cort pe plajă), iar pentru cumpărături trebuia să mergi la Mangalia. Ce alcool în Vama Veche? Cred că nu găseai să cumperi nici o pâine.

Oamenii stăteau liniștiți pe plajă, la corturi. Nu se auzea niciun fel de muzică, nu existau comercianți, nu venea nimeni să-ți vândă măcar un știulete de porumb. Porumbul însă era imediat în spatele plajei și acolo era latrina noastră. Deloc confortabil sau igienic, dar astea erau condițiile. De dușuri nu se punea problema, așa că în cele două săptămâni petrecute acolo m-am mulțumit cu baia în mare, ca toți cei prezenți de altfel. Se gătea pe plajă la aragazuri de voiaj, erau mulți oameni cu copii, studenți la medicină, intelectuali. Nu existau scandaluri, nici beții. Șaorma nu era cunoscută în România. Nici berea la pet. Se făcea baie și plajă toată ziua, iar seara oamenii se strângeau liniștiți în fața corturilor și depănau povești, privind stelele. Fără gălăgie, fără muzică tare, fără înjurături, fără fițe, fără pretenții.

Ne împrieteniserăm cu un student la medicină care stătea lângă noi într-un cort, alături de prietena sa și un câine dalmațian. Povestea câinelui era tristă. Paralizase în urmă cu ceva ani și nu se putea mișca. În fiecare dimineață câinele era cărat din cort pe un cearceaf, iar când venea soare puternic era dus la umbră și tot așa. Se chinuiau cu el bieții oameni, dar îl iubeau prea mult. Studentul la medicină ne-a spus că din cauza câinelui nu-și poate petrece concediile decât la cort, nefiind primit în hoteluri. Mi-a rămas în minte acest băiat. Cu siguranță câinele a murit demult, iar tânărul de atunci e acum medic primar.

Erau mulți nudiști pe atunci și stăteaua laolaltă cu ceilalți cetățeni pe plajă. Eu, un copil de 12 ani, muream de bucurie văzând femei goale complet. Mergeam departe de ai mei, într-o altă parte a plajei și mă holbam ore în șir între picioarele femeilor întinse pe cearceafuri. Pe atunci femeile nu se rădeau la păsărică. Majoritatea aveau păr între picioare.

Îmi amintesc cu plăcere de acea vară a lui 1991. Au fost două săptămâni liniștite petrecute într-o sălbăticie totală, aproape de natură, fără prea multe posibilități. Am revenit în Vama Veche în anul 2007, cu ocazia unui team building făcut de corporația pentru care am lucrat. Am avut senzația de paradis pierdut. Răsăriseră peste tot pensiuni și restaurante. Puteai cumpăra alcool din cel mai fin fie de la supermarket, fie de la barurile amenajate în jurul plajei. Muzică toată noaptea, gălăgie, beție, distracție, pseudo-rockeri și pseudo-hipioți, futaiuri pe plajă. Aglomerație și zarvă. Nu mai era nimic din ce găsisem acolo în 1991. Cei care zic că Vama e la fel nu știu ce vorbesc și râd degeaba de cei nostalgici. Eu nu mă pronunț să zic că era mai bine înainte, sau că acum e nașpa, că s-a schimbat totul. Doar că acum e mult comercialism, multă gălăgie. Acum e altfel și poate unora le place așa, depinde de ce caută fiecare. Dar vă zic clar, Vama Veche nu mai e ce a fost, dacă ne referim la anul 1991. Acum e doar o stațiune obișnuită la mare, unde vin turiștii. În 1991 era un sat pe a cărui plajă stăteau niște oameni în sânul naturii. Am mai fost și în 2013 în Vama Veche cu soția și băiatul. Așa in trecere. Am mâncat o pizza și am băut un suc.