luni, 19 mai 2014
Kiran Desai - Zarvă în livada de guave
Pe prima copertă avem o remarcă a lui Salman Rushdie la adresa cărții, remarcă ce m-a ținut multă vreme departe de carte, închipuindu-mi că romanul lui Kiran Desai, o indiancă destul de drăguță la înfățișare, are în el ceva filozofie de nepătruns, ori poate construcție greoaie a frazei care transformă literatura din plăcere în calvar. Nu a fost așa, Desai fiind foarte departe de stilul încâlcit marca Rushdie. Zarvă în livada de guave debutează într-un orășel din India, unde în plină secetă nimicitoare o femeie așteaptă să nască, în acest timp gândindu-se la felurite mâncăruri, bucătaria indiană fiind una extrem de bogată se pare, asta în ciuda sărăciei care domină majoritatea populației de acolo. Încă de la început remarcăm un stil lejer și plin de umor al scriitoarei, care satirizează multe etaloane ale Indiei, dar într-un stil drăgăstos, nicidecum unul tăios. Copilul se naște în vremea ploilor torențiale și ne vom da seama că este personajul principal al cărții încă din capitolul 2, când la 20 de ani distanță îl regăsim angajat umil al oficiului poștal, nemulțumit de jobul său (unde mai întâlnim un astfel de personaj?). Acțiunea îl va urmări pe respectivul bărbat care ajunge un fel de guru local, stabilindu-se într-un copac de guavă (sincer, nu știu ce fruct este acesta, n-am văzut vreodată așa ceva), dar și pe familia sa ciudată, cu toții trecând prin întâmplări amuzante și interesante deopotrivă. O carte ușoară, plăcută la citit, dar după părerea mea cam lungă pentru ceea ce își propune. Plus că nu rămâi cu mare lucru după urma ei, cel mult cu un zâmbet. Închei cu o paranteză. La un moment dat se amintește în treacăt de pantofii Bata, marcă pe care o port și eu în momentul scrierii acestor randuri.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
La final n-am știut dacă să râd sau să plâng... așa că am plâns. Mi s-a părut foarte trist (adevărul fie spus, eu am o mare problemă cu metaforele despre moarte).
RăspundețiȘtergereolder.
la Miorita ai plans?
ȘtergereLa cinema Miorita, eu da, cand am vazut Dancer in the Dark si Dogville.
Ștergereyounger