În ziua de alegeri

Primul tur al alegerilor pentru președinte din 2014 m-a găsit la Madrid, capitala Spaniei. Sunt un om cu conștiință, așa că am căutat adresa consulatului pentru a putea vota. De dimineață am luat metroul pe Magistrala 1 și am mers 14 stații de la Tribunal la Miguel Hernandez, acesta din urmă fiind un mare poet spaniol, versuri de-ale sale împodobind pereții stației. În vagon, pe scaunele de vis-a-vis stăteau două femei care vorbeau în română. Cum și ele au coborât la stația Miguel Hernandez, am fost sigur că merg la vot așa că am strigat după ele: "Bună ziua! Mergeți la vot?", iar ele au răspuns afirmativ, așa că ne-am împrietenit pe loc și le-am urmat, ele știind bine drumul. Una din Alexandria, cealaltă din Roșiorii de Vede, de 14 ani lucrau în Spania. "Ce lucrați?", le-am întrebat, iar ele mi-au răspuns: "La munca de jos. Menaj în case. Ne-am băgat sclavi la spanioli.". Una avea facultate, lucrase la cadastru în Alexandria, dar văduvă și cu doi copii cum să te mai ajungi cu banii? "Pentru copii am plecat. Să-i țin la facultate.". Este grea munca în Spania, iar dorul de țară este mare. E greu printre străini. Mergem către consulat pe un pod care trece peste autostrada cu trei benzi ce duce spre Valencia. În fața consulatului este coadă, dar totul merge destul de repede. Niște oameni ne împart fluturași de reclamă la magazine din Spania care vând produse românești. Bere Ursus, smântână Napolact, cârnăciori bănățeni, crenwursti Aldis, apă minerală Borsec. O mică bucurie pentru românii de aici, prilej de aducere aminte despre cum era în țara lor. Votez, după care le aștept pe cele două femei și mai vorbesc cu ele. Vreau să-i cumpăr o geantă nevestei, rămasă acasă, și le întreb pe cele două despre negustorii negri care vând genți în centrul Madridului. Îi știam de când am fost la Barcelona. Pe un cearceaf, prinse cu sfoară între ele, au 10-12 genți. Atunci când vine poliția, printr-o simplă tragere de sfoară tot cearceaful cu genți se transformă în sac, iar negrul o ia la fugă cu sacul în spinare și poliția nu are ce să-i facă. Femeile prevăzătoare mi-au spus să am grijă pentru a nu fi păcălit când cumpăr geanta, iar apoi sfătuindu-se între ele au decis că e cazul să mă însoțească, pentru că ele oricum știu limba și îmi scot geanta la un preț mai ieftin. Chiar mi-au schimbat o hârtie de 50 euro în bani mai mici, pentru a nu mă afișa în fața negrilor cu mulți bani. Iar apoi, tot schimbând impresii cu cele două care se bucurau să audă pe cineva din România, am luat metroul și am coborât la Vodafone Sol, ieșind la suprafață în Puerta del Sol, care este piața centrală din Madrid. O piață unde se perindă sute de mii de oameni din toate colțurile lumii, inclusiv zeci de cerșetori, țigani din România, de care chiar îți este scârbă. Femeile mi-au spus să am grijă la aparatul foto pentru că umblă bande de hoți ukrainieni care îți taie geanta de la gât și nici nu simți. Fiind duminică la prânz piața era ultra aglomerată, dar fiind și multă poliție, negri cu genți dispăruseră. I-am căutat spre Opera și apoi în Plaza Mayor, iar apoi spre Callao, dar erau de negăsit. Femeia un pic mai în vârstă deja gâfâia de oboseală și mi-a spus că ea pleacă acasă, că are operație de bypass și trebuie să-și ia medicamentele. Și mi-a urat sănătate și mi-a spus că numără zilele până în august 2015 când iese la pensie în România și pleacă din mizerabila Spanie unde a crescut 5 nepoți ai altora, în timp ce a stat departe de proprii nepoți care nici măcar nu o cunosc. Am plecat cu cealaltă femeie spre Plaza de Espana și aceasta a scos un sandwich cu șuncă românească din geantă și mi-a dat să mănânc. Și mi-a povestit foarte multe și mi-a spus câte lacrimi amare se varsă aici și cât de greu câștigați sunt banii, departe de familie și de țară. Și ne-am plimbat pe Gran Via și am admirat arhitectura orașului și am vorbit de toate, iar la Plaza de Espana lângă monumentul lui Cervantes unde se strâng deobicei negri cu gențile nu era nimeni. Ne-am luat la revedere și ne-am pupat. Pentru trei ore am fost prieten cu două bătrâne amărâte care au ales calea străinătății de prea mult rău în țara lor, dar care totuși au mers la vot și speră la mai bine. Geantă nu am găsit, dar m-am gândit să mă duc la gara Atocha în ziua următoare, că poate găsesc acolo.