Ian McEwan - Operațiunea Sweet Tooth

Ne aflăm la un concurs televizat. Suntem invitați în platou și prezentatorul ne arată 3 cutii identice numerotate 1,2,3. În una dintre ele se află un premiu substanțial, celelalte două sunt goale. Prezentatorul ne invită să alegem. Alegem la întâmplare o cutie, să zicem cutia nr 1. Prezentatorul știe în care se află premiul și pentru a ne ajuta din cele două cutii rămase (în cazul nostru nr 2 și nr 3) elimină o cutie despre care știe sigur că este goală. Momentan în față mai avem doar două cutii, în care una este sigur premiul. Prezentatorul ne întreabă dacă dorim să ne răzgândim și să alegem cealaltă cutie, adică nr 2. Care cutie are probabilitatea mai mare să conțină premiul? Nr 1 sau nr 2? De ce?

O carte din care aflăm că în România anilor 70 era mult mai bine decât în Anglia anilor 70, ceea ce este posibil să fie adevărat ținând cont că taică'miu, care era tinerel pe vremea aceea, povestește că bea bere cehoslovacă la restaurant și mânca carne de urs cumpărată de la magazinul Vânătorul, că avea bani și ducea o viață liniștită. Abia prin anii 80 s-au stricat lucrurile și pe la noi. Pe fondul crizei britanice de la începutul anilor 70 o avem pe Serena Frome, absolventă de matematică pasionată de literatură, în prezent făcând parte din pulimea de la MI5, securitatea britanică. I se oferă misiunea de a controla din umbră un tânăr scriitor care să publice ceva împotriva comunismului. La pomul lăudat să nu te duci cu sacul. Blogul Cafea cu taifas notează cu 10 această carte, blogul fructitza îmi recomandă vehement romanul pe goodreads, Ionescu are numai cuvinte de laudă la adresa acestei scrieri. Toată lumea îl slăvește pe Ian McEwan, mai puțin Ema Cojocaru care nu a citit nimic din acest scriitor. Primele 100 de pagini m-au plictisit teribil, fiind compuse din descrieri terne, autorul lungindu-se aiurea, probabil fiind plătit la numărul de cuvinte. Plăcerea cititului a venit deodată cu prima poveste în poveste și a continuat până la final, care a fost chiar unul bun. Totuși această carte nu se poate salva doar cu atâta și nu primește din partea mea mai mult de nota 7,5/10. Mi-au plăcut momentele petrecute de Serena în compania tuturor personajelor masculine, mi-au plăcut referirile la literatură, ori faptul că se pomenește despre mâncare și băutură, mi-a plăcut intriga și finalul clasic care întoarce totul pe dos, dar parcă stilul lui McEwan este prea prețios și plin de sine. Dacă scria Jonathan Coe cartea asta sigur primea 9/10. Unii zic că McEwan are umor, dar scuzați-mă, până și prietenul meu Ionescu are mai mult umor. Cu toate acestea, da, e o carte bună. Mi-a plăcut, dar totuși să nu o supraevaluăm.