Zoo Călăraşi, a treia cea mai mare grădină zoologică din România şi casa singurului hipopotam din ţara noastră. Am mai scris pe blog despre Zoo Călăraşi. Hipopotamul, mândria oraşului Călăraşi, foarte bine ascuns de ochii vizitatorului, încă o dovadă că turismul românesc se face cu curul. Păi edilii oraşului trebuiau să afişeze în fiecare intersecţie din oraş semne care să indice drumul către hipopotam, să facă o reclamă nemaiîntâlnită, să aducă turişti în oraş. Ce altceva poţi vedea în Călăraşi? Poate doar ruinele fostului combinat, unde am impresia că s-a filmat pelicula "Sunt o babă comunistă". Iar ei ţin închis hipopotamul. Am mai fost de trei ori la Zoo Călăraşi şi de fiecare dată ni s-a spus: "A, păi nu iese acum hipopotamul. Nu-l puteţi vedea. Când o ieşi. Nu ştim nici noi când." Camera unde stă nu are ferestre, se poate vedea doar când iese afară. Este undeva la periferia parcului zoologic, de parcă ar fi un câine maidanez, nu un hipopotam.
Suntem a patra oară la Zoo Călăraşi. Nici acum nu vedem hipopotamul. Suntem resemnaţi. Lângă noi apare o ceată de 5-6 puşti de 12-13 ani, golănaşi în devenire. Îi întrebăm dacă ei au văzut hipopotamul şi spun că l-au văzut anul trecut. Ne propun să mergem şi acum să-l vedem. Locul este împrejmuit cu un gard. Dau ei 3 picioare în poartă şi rup sforile. Pătrundem spre un pâlc de copaci şi ce să vezi? Într-o groapă, fix sub nasul nostru sta liniştit hipopotamul, parcă aşteptându-ne. Un exemplar foarte frumos. Se spune că are 33 de ani. Totuşi nu-i înţeleg pe cei de la Zoo. De ce îl ţin ascuns? Chiar trebuie să intre vizitatorii cu forţa să vadă hipopotamul?
și eu am vrut să-l văd; e cam departe.
RăspundețiȘtergere