Nebunii de lângă noi

de Eufrosin Potecă

Este ora două fără douăzeci a mî sau ei em. O ambulanță poposește sinistru în fața scării blocului. Mă uit la imaginea reflectată în oglindă. Sunt în regulă, deci n-au venit pentru mine. Mai sunt trei beri pe masă în bucătărie. Și e întuneric. Cui îi este frică? Lor sau mie? N-am citit mare lucru în luna martie, n-am citit tot anul mare lucru. Acum citesc Tarzan mai marele maimuțelor sau cam așa ceva scrisă de unu’ Bărăus. Prostii! Engleji cu imaginație copilărească și norocoși. Face unu’ film după mâzgâlitura ta și intri în posteritate! Nu posterior! Posteritate!! Căcat. Este ora două fără un sfert și berea stă singură în întuneric.

E o duminică ca toate celelalte doar că plouă mărunt. Copilu’ n-a mai ieșit afară de vreo două zile. În părculețul din intersecție, plin de noxe, fum și praf transformat în noroi, se joacă cel mic în nisipul cu urme de căcat de câine. Ce să faci.... tre’ să ia aer… Lângă  părculeț există  un mare teren viran, retrocedat probabil unor parveniți, unor Dinu Păturici. Ăștia nu fac altceva decât să îți vâneze apartamentul! Pe terenul respectiv se înființează din când în când câte un cort uriaș ce adăpostește târgul producătorilor români iar de câteva ori pe an poposește circul ambulant beluci, orlando, marlon brando... E duminică, sunt cu copilul la locul de joacă iar pe terenul alăturat se ridică cortul mare și roșu al circului. Lângă gardul părculețului a fost tras tir-ul ce adăpostește cuștile tigrilor și leilor. Vai de mama lor! Cei doi tigri stau în cuști separate, de câte doi metri pătrați, iar într-o altă cușcă puțin mai mare stau înghesuite trei leoaice. Panourile laterale ale tir-ului sunt ridicate astfel încât copii din parc să poată vedea animalele și să-i tragă pe părinți de mânecă:

- Mami, tati hai la circ!

Copilul meu e mic și nu pare interesat de animale. Caută pietricele pe lângă gardul ce separă circul de locul de joacă. Deodată văd o femeie cu aspect de Ada-Milea-la-50-de-ani ce se apropie cu pași repezi și siguri de gardul circului. În mână are o sacoșă albă voluminoasă. Foarte sprintenă, sare gardul și scoate din sacoșă o pâine pe care încearcă să strecoare printre gratiile cuștii tigrului. Nu poate din poziția în care se află drept pentru care sare și un al doilea gard, ocolește tir-ul prin spate și reușește să ajungă chiar în fața cuștilor. Animalele încep să se agite. Din sacoșă apar mai multe pâini pe care femeia le strecoară pe sub gratii. Tigrii devin agitați iar femeia se teme să se apropie deși pe fața ei se poate zări un zâmbet copilăresc. Scoate din sacoșă un borcănel de plastic cu un rest de smântână pe care îl aruncă spre cușca leilor. Borcănelul se lovește de gratii mânjindu-le cu smântână și cade lângă tir. Răgetele animalelor îți dau senzația de junglă. Iar ca desert, femeia scoate un os mare de vită, mult prea mare pentru a încăpea printre gratiile cuștilor. Îl aruncă înspre tigri, se lovește de gratii și cade de asemenea  lângă tir. Alarmată de hărmălaia produsă, apare o femeie tânără, blondă, ce într-o nemțească agresivă aruncă invective către hrănitoarea de ocazie. Se repede la ea, o apucă de mână și o trage printre rulotele parcate în jurul cortului bodogănind în aceeași nemțească agresivă. Femeia o urmează zâmbind. Dinspre rulote apare un domn de statură mijlocie, cu figură de german sau austriac, ce se îndreaptă către cuștile sălbăticiunilor. Când îl văd, animalele se potolesc instant fără ca el să le adreseze măcar un cuvânt. Bodogăne și el ceva pe nemțește și băgând pur și simplu mâna printre gratii, ia pâinile distribuite de femeia darnică de care nu se atinseseră nici leii nici tigrii. Le strânge pe toate într-o roabă împreună cu resturile căzute la baza cuștilor. Femeia cu hrana reapare undeva în spatele meu zâmbind poznaș. Dinspre rulote apare un băiat tânăr ce vine să-l ajute pe nemțoi la curățenie. Vede femeia în parc și îi zice cu un puternic accent moldovenesc:

 - Du-te bre d-aici! N-ai făcut destule belele? Nu mai râde și du-te repejor d-aici!

Femeia nu se urnește. Zâmbește în continuare și bânguie ceva cum că merită și animalele alea ceva hrană... Pare genul de persoană care are acasă, într-un apartament de bloc comunist cu două camere, 13 pisici și 5 câini. Îmi iau copilul ce se juca cu pietricelele lui, nepăsător la toată zarva din jur, și mergem către casă. E ora mesei. E duminică și plouă mărunt.

Vecina de la 6, de la garsonieră, e singură. N-a fost măritată niciodată, n-are frați n-are surori. Are cam 66 de ani, e mică, uscată și slabă ca o ulucă de gard. Are niște ochelari mari cu dioptrii multe, fumează extrem de mult și bea tot felul de vinuri dubioase, gen Babanu, sau băuturi spirtoase cu aromă de coniac sau aromă de vodcă. Are o voce răgușită, ca o cioară veșnic pusă pe harță. Mă cheamă din când în când să-i schimb câte un bec, să-i potrivesc canalele la televizor sau să repar câte ceva ce a stricat făcând curățenie. O ajut pentru că îmi e milă de ea.

E duminică seara și vecina mă sună și mă roagă să o ajut să-și sorteze posturile pe unul din cele două televizoare. Mă duc. Intru în casa ei care miroase a bodegă și mă așez pe un fotoliu vechi. Începe să-mi povestească ultima ei pățanie. Pe masă are o ceașcă cu cafea, o scrumieră plină cu mucuri de țigară și un pahar cu un vin alb spălăcit. Sticla de 1,5 litri este sub masă. Îmi spune cum cu o oră în urmă, pe când voia să iasă din casă să arunce gunoiul, din lift s-a repezit la ea câinele vecinei de la apartamentul alăturat, ce tocmai se întorcea de la plimbare. A sărit pe ea cu labele din față lătrând zgomotos. Nu a mușcat-o dar s-a speriat îngrozitor. Stăpâna câinelui n-a zis nimic, l-a tras în casă și a închis ușa. După ce și-a revenit din spaimă, uscățiva, s-a dus și a sunat la ușa vecinilor cu câinele. I-a deschis soțul vecinei care a luat-o tare din prima, făcând-o bețivă și nebună. Vecina s-a întors la ea acasă, a plâns de ciudă și s-a hotărât să sune la Poliție. Zis și făcut! Sună la 112 și cei de acolo, foarte politicoși, o anunță că vor trimite un echipaj. Chiar în clipa în care îmi povestea acestea se aude soneria. Sosise echipajul de poliție. O rog frumos să nu mă amestece în scandalul cu vecinii, ea iese din cameră, închizând ușa după ea. E o ușa cu geam mat. Văd cum aprinde lumina pe hol și le deschide agenților de Poliție. După voci îmi dau seama că sunt un bărbat și o femeie. Vecina le povestește pe scurt pățania, îi roagă să nu le facă rău celor cu câinele, se plânge că e singură și n-are pe nimeni. Agenții îi cer un act de identitate. Ea își dă seama ca nu e pe hol ci undeva într-un sertar în cameră. Deschide ușa astfel încât agenta mă zărește în penumbra camerei pline de fum de țigară.

- Nepoțelul? întreabă ea în timp ce privirea ironică îi cade pe masa cu pahare și cu sticla dedesubt.

- Nu. Un vecin care mă mai ajută din când în când.

Agenta zâmbește indulgent și mă privește cu un ușor dispreț, așa cum ai privi un bețiv ordinar într-o speluncă. Probabil că se gândește că sunt genul de om care se dă bine pe lângă babă ca să-i ia banii, casa.... Vecina se întoarce cu buletinul și închide ușa din nou. Agenta de poliție o întreabă ce meserie a avut la viața ei.

- Proiectant la nu-știu-ce-institut-de-proiectări ce nu mai există în prezent, răspunde vecina.

Îi roagă din nou să nu le facă rău celor cu câinele, o aud cum le indică apartamentul acestora și se întoarce satisfăcută în cameră.

- Îți dai seama că de acum încolo o să o ții într-o ceartă permanentă și în șicane cu vecinii reclamați? o întreb eu.

- Nu contează! Dă-i încolo cu javra lor!

Îi setez canalele la televizor și mă întorc acasă. E duminică seara și hainele mele miros de parcă vin de la bodegă.

E ora trei și șase minute. Ambulanța a plecat demult în tăcere. Probabil pacientul a murit. Cele trei beri blonde par brune în întunericul bucătăriei. E timpul să mă retrag.