Ce am citit în Martie

de Ionescu

Este duminică seara. Citeşti un text semnat de Cosmin Ciotloş. Te relaxezi în faţa televizorului, cu diagonală. E miercuri seara şi savurezi un pahar de apă şi o linguriţă de şerbet de trandafiri. Asculţi muzică rock din anii '10. E marţi seara, ora 21 şi te bagi în pat cu gândul la câteva ore de somn. Adormi. Sună telefonul şi-l auzi dureros. Nu e alarma de dimineaţă. Ceasul de lângă pat arată 21:25. Sună telefonul. O să-l laşi să sune? Cine e acolo? Nu, nu este Malone muistul. Este un v-bulletin-bloagăr cu voce precipitată care-ţi spune că trebuie să-i trimiţi articolul. În cât timp? În 34 minute, după ceas. Îi spui să ia un Xanax, dar el te anunţă că a luat deja. Două. Îi rânjeşti, întrebând :"N-ai mai putut să aştepţi?" Nu ai voie să greşeşti. Până la 22 e totul gata. Oare cum pot face faţă la un asemenea program? Nu simt şi eu oboseala? Totuşi lucrez cu litere, cu vorbe, cu diacritice, ba chiar cu idei, nu repar o gaură în pădure. Sunt oare supraom? E posibil, deşi nu cred că asta e explicaţia.

Sebastian Faulks- Amprenta O.M.-ului. O carte recomandată de Dilema. Veche. Şi nu de oricine, ci de M Chivu. Era recomandată ca lectură de vară. Eu am citit-o iarna. Am terminat-o în primele zile ale lui Martie. 800 de pagini bune pentru un serial BBC ca pe vremuri, dragi colegi de generaţie. Viaţa a doi flăcăi care devin doftori neurologi-psihiatri în epoca victoriană. Povestea se întinde până dupa primul război mondial. Lungi conferinţe medicale (zeci de pagini adică), sex inocent şi sex sălbatic, jurnal de călătorie în Africa, în US of A, jurnal de război, fluxul conştiinţei unui schizofrenic (şocant, pentru că după ce ai citit sute de pagini cuminţi, apar dintr-o dată cuvinte d-alea scurte)- un fel de varză. Nota 6 din zece.
 
Cristian Popescu- Cuvînt înainte. De mult aştept să se reediteze opera regretatului mare poet (trecut-au douăzeci de ani de la mult-prea-prematurul deces, deja!) întrucât biblioteca mea, altfel foarte bogată în poezie contemporană (începând cu anii 60) nu conţine şi cărţile lui. Dar se pare ca moştenitorii drepturilor de autor nu au chef să publice nimic, drept pentru care m-am mulţumit cu textele din antologii sau pagini de web. Un link spre un site de file sharing ginit pe o populară reţea de socializare mi-a făcut însă bucuria acum câteva zile. Superb. Am vărsat câteva lacrimi, vezi bine. Sunt şi eu o.m. Mai plâng din când în când de prea multă amărăciune sau de prea multă durere.

În locul pozei, la mormântul tău, am pus o oglinjoară din poşeta mamei şi ea vine acolo s-aducă ceva flori şi înainte să plece îşi aranjează părul şi se rujează în oglinjoara aia.
La-nmormîntare, cînd noi, familia, ne aplecam pe rînd şi sărutam pentru ultima dată fruntea rece a lui tata, asistenţa, foarte numeroasă, a fost impresionată de cît de tandre şi dulci erau sărutările noastre şi a început să aplaude.
Tu ai murit de zece ani. Eu alerg repede-repede dintr-o parte în alta a camerei şi mă lovesc tare de pereţi. Să sune ca un clopot.  (Despre tata şi noi- fragment)

Nota 10 din zece.  (unde e rima, unde e ritmul în poeziile astea? sper că nu aveţi asemenea dileme)

A.S. Byatt- Natură Moartă. Doamna Byatt este cu siguranţă o mare scriitoare. Suntem la a treia carte a d-sale, sau chiar a patra, depinde cum numărăm Îngeri & Insecte. Ne-a placut Pasiune, aşa că atunci când am găsit într-un defunct hypermarket un volum de-al doamnei contra a numai cinci lei, nu am ezitat. Mult a fost până i-a venit rândul. Avem de-a face de astă dată cu păţaniile unei ambiţioase tinere, studentă la umanioare prin anii 50 ai secolului ce se duse mai adineauri şi ale surorii ei, nevastă de popă, ba chiar şi ale fratelui ei uşor bolnav psihic. Foarte multe referinţe livreşti au aceste 700 de pagini. E o carte pentru oameni deştepţi, aşa ca a fost destul de greu să o citesc. Nu ştiu dacă am înţeles cu adevărat despre ce e vorba de fapt. (Poate fiindcă e volumul doi dintr-o tetralogie & nu am citit restul. Nici nu-s traduse, cred. Dar se poate citi independent, zice-se). Nu îi dăm notă, pentru că trebuie să ne mai deşteptăm ca să facem asta. Dur finalul, pot să vă şi spun, că oricum nu citiţi voi d-astea. dar...m.b.l.

Gabriela Adameşteanu- Anii romantici. Eu, spre deosebire de Ozzy, îmi amintesc multe din anii 90. Când şi cînd mai aflu de câte o poveste care mi-a scăpat, sau poate am uitat-o. Cum ar fi: asediul de la Waco, sordida istorie a lui Mătăsăreanu, meciul Barbados-Grenada din 94, accidentul de maşină din 91 al Gabrielei Adameşteanu. Amintirile autoarei din această carte nu se rezumă însă numai la anii 90, aflăm multe despre familia ei, câte ceva despre studenţie şi anii imediat de după. Insistă mult pe călătoria ei în USA in 90, mai ales pe întâlnirea cu IP Culianu. O lectură extrem de placută. Nostalgie la maxx. Şi frustrare. Saul Brugner and stuff. Partea mai interesantă pentru mine e spre final. Candidatura lui Emil, naşterea GDS, candidatura lui Nicolae Manolescu, câte ceva despre domnul Coposu etc. Nu mai dăm note, ne-am plictisit, cine-s eu să dau note?

Şi de-o fi totul OK, ne vedem peste o lună cu o colecţie de romane româneşti noi & relativ noi.