Primăvara lui 1964 în Paris. Francis Jansen este fotograf şi stând la una dintre multele cafenele din zonă îşi scoate Rolleiflex-ul (Un aparat foto de super profesionişti, probabil echivalent cu un Canon EOS-1D C în zilele noastre. Oare Joao Gilberto face referire la un astfel de aparat în piesa Desafinado? Fotografei voc na minha role-flix/Revelou-se a sua enorme ingratid?) şi trage câteva cadre unui cuplu, format din narator şi o gagică a acestuia. De atunci fotograful şi naratorul rămân apropiaţi pentru scurt timp, iar acesta din urmă încearcă să reconstituie viaţa lui Francis. În prezent ne aflăm la vreo 30 de ani depărtare, iar despre fotograful plecat în Mexic nu se mai ştie nimic, romanul (de fapt µ-romanul) reprezentând o încercare de incursiune în trecut şi de aducere aminte prin intermediul pozelor cu oameni dispăruţi sau locuri care nu mai sunt. Cartea este de fapt o elegie în proză, lipsită complet de acţiune şi foarte plicticoasă pentru gustul meu. Se vrea o scriere despre tăcere (Aici se cuvine să cităm un status de pe blogul unei anumite Bleu Ineffable care la rândul ei citează pe Rimbaud: "Notam inexplicabilul, scriam tăcerile"), dar mie mi s-a părut mai degrabă o scriere despre nimic. Mi-a plăcut încercarea de reconstituire a Parisului de demult, dar Modiano (Laureat cu Nobel, nu orişicine) are un stil care nu-mi place şi mă văd obligat să acord 5/10 acestei cărţi. Subţire la propriu şi la figurat. Cred că femeile o gustă mai bine, aşa că puteţi citi ce zice Andreea Toma.
vineri, 17 aprilie 2015
Patrick Modiano - Câinele fantomă
Primăvara lui 1964 în Paris. Francis Jansen este fotograf şi stând la una dintre multele cafenele din zonă îşi scoate Rolleiflex-ul (Un aparat foto de super profesionişti, probabil echivalent cu un Canon EOS-1D C în zilele noastre. Oare Joao Gilberto face referire la un astfel de aparat în piesa Desafinado? Fotografei voc na minha role-flix/Revelou-se a sua enorme ingratid?) şi trage câteva cadre unui cuplu, format din narator şi o gagică a acestuia. De atunci fotograful şi naratorul rămân apropiaţi pentru scurt timp, iar acesta din urmă încearcă să reconstituie viaţa lui Francis. În prezent ne aflăm la vreo 30 de ani depărtare, iar despre fotograful plecat în Mexic nu se mai ştie nimic, romanul (de fapt µ-romanul) reprezentând o încercare de incursiune în trecut şi de aducere aminte prin intermediul pozelor cu oameni dispăruţi sau locuri care nu mai sunt. Cartea este de fapt o elegie în proză, lipsită complet de acţiune şi foarte plicticoasă pentru gustul meu. Se vrea o scriere despre tăcere (Aici se cuvine să cităm un status de pe blogul unei anumite Bleu Ineffable care la rândul ei citează pe Rimbaud: "Notam inexplicabilul, scriam tăcerile"), dar mie mi s-a părut mai degrabă o scriere despre nimic. Mi-a plăcut încercarea de reconstituire a Parisului de demult, dar Modiano (Laureat cu Nobel, nu orişicine) are un stil care nu-mi place şi mă văd obligat să acord 5/10 acestei cărţi. Subţire la propriu şi la figurat. Cred că femeile o gustă mai bine, aşa că puteţi citi ce zice Andreea Toma.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Am citit Dora Bruder acum ceva timp și chiar m-am chinuit să o termin. Nu mă prinde deloc stilul lui Modiano, nici nu vreau să mai insist cu alte scrieri d-ale domniei sale.
RăspundețiȘtergereNici eu nu voi mai citi din acest laureat cu Nobel.
RăspundețiȘtergereMă gândeam eu că n-o să te impresioneze prea mult, așa că nu știu ce să spun. Dacă nu te-a prins, e clar că te vei ține departe de-acum încolo, mai ales pentru că, din câte am citit eu, atmosfera persistă în cărțile lui Modiano. Dacă găsesc vreuna mai diferită, te anunț.
RăspundețiȘtergereȘtiu că nu are legătură cu cartea dar îți recomand să vezi filmul Ghost Dog al lui Jim Jarmusch. O să îți placă foarte mult.
RăspundețiȘtergereGhost Dog, calea samuraiului? Ceva de genul asta? L-am vazut pe HBO acum vreo 12 ani. Stiu ca era cu un negru mafiot, dar mare lucru nu mai retin. De la Jim Jarmush filmul meu preferat ramane Broken flowers.
RăspundețiȘtergereĂla e filmul! Mie mi-a plăcut... Filmul meu preferat de la Jarmusch este Down by Law. Broken flowers e următorul pe lista de vizionare. Ham! Sau ham-bauuuu (ca doar e fantomă)...
Ștergereedna million in a drop dead suit
Ștergeredutch pink in a downtown train
e misto. da cred ca dead man e favoritul mieu. am uitat sa vad only lovers left alive.
Ai scris ceva de când n-am mai avut eu timp de vizite virtuale! De fapt, am mai citit postarea asta o dată, dar n-am apucat să-ți las un comentariu, cum știu că te bucură pe tine. :)
RăspundețiȘtergereNu cred că trebuie să fii femeie ca să-l apreciezi pe Modiano, depinde în primul rând de conformația mentală și sufletească, cred eu. Andreea e o norocoasă, proza lui Modiano s-a mulat pe gusturile ei. În rest, mă sperie avalanșa asta de păreri negative. Eu am strâns mai multe ediții vechi, dar încă n-am executat săritura în necunoscut. Cele mai mari speranțe le am în Micuța Bijou, nu pot explica de ce. :)
Atentie mare cu acest scriitor. E posibil sa-i dai 2 din 5, ceea ce nu s-a intamplat demult pe blogul tau. Un autor de Nobel chiar mai slab decat Alice Munro :)
ȘtergereIti multumesc pentru comentariu. Si totodata ma bucur.