Este ora 20:00, o seară liniştită de toamnă. Citeam aşezat pe una dintre confortabilele canapele Ikea, când soţia mea (se spune că exprimarea "soţia mea" este pleonastică, pentru că te poţi referi doar la propria soţie, nu vorbim de exemplu despre soţia lui Ionescu ori a altui blogger) îmi pune în mână o listă de cumpărături şi mă invită să plec afară din casă. De asemenea ea spune:
- Să nu cumva să cumperi vin, dulciuri sau carbogazoase. Iei doar ce e pe listă.
- De ce să nu cumpăr vin?
- Pentru că ai devenit alcoolic.
- Bine că n-am devenit afemeiat.
- Nu fi obraznic!
- Dulciuri de ce să nu cumpăr?
- Păi hai să vedem cine slăbeşte primul 10 kilograme.
- Cine să slăbească? Poate Eufrosin Potecă.
- Cine?
- E, un băiat de pe blog.
- De la ce bloc?
- Hai că am plecat.
Mă întâlnesc cu vecina şi-i spun că m-a trimis nevasta la cumpărături noaptea. Iar ea îmi spune, râzându-şi de mine: "Vai, săracul de tine!". Mă urc în autoturism şi dau drumu la radio. Cânta Emiliana Torrini - Jungle Drum. Aceasta este o cântăreaţă islandeză. Ies de pe o străduţă şi intru într-o arteră principală pe a cărei primă bandă staţionează nejustificat o maşină. Aştept să pot depăşi pe banda doi şi mă uit la şoferul respectiv, care bloca banda unu. O vacă care vorbeşte la telefon. N-ai ce să-i faci. Vaca e vacă (tautologie). Trei minute mai târziu, pe o altă arteră principală, un alt autoturism, venit de pe linia de tramvai, se bagă milimetric în faţa mea. Sigur, sunt impulsiv şi mă enervez, dau claxoane şi flashuri. Omu pune vreo 10 secunde intermitentele, ca să-mi stârnească mila, ceea ce se şi întâmplă.
Iar apoi ajung la Lidl şi mă uit pe lista de cumpărături. Conţine doar legume, fructe şi puţină carne, plus articole de băcănie indispensabile în orice gospodărie. O femeie între două vârste vorbeşte la telefon cu o voce foarte ridicată: "Vită nu mai au, doar porc. Păi ce să facem cu porcul? Nu, nici polonezi nu mai au. Crenwursti. Peşte? Da. Somon. Să iau să facem cu orezul de acasă?". Şi tot aşa, descriind produsele rămase în Lidl la această ora târzie a serii, de parcă ne interesa pe noi ce mănâncă ea cu familia.
E săptămâna grecească la Lidl. Nu mă tentează nimic în afară de brânza halloumi, specialitate din Cipru. Mi-a făcut poftă Lulu când vorbisem cu ea pe messenger în urmă cu vreo 10 ore. Mă duc la frigider să cumpăr branză halloumi, dar bineînţeles se terminase. Nu ştiţi cine este Lulu? Nu aţi fost forumişti?
Cumpăr toate produsele pe care le găsesc din listă, dar constat că 35% dintre cele dorite de soţie nu au fost găsite, aşa că mă grăbesc către casele de marcat pentru a pleca mai departe către Cora. Ora este cam 20:50. Un băiat tânăr, cântărind cam 130 kg, îmbrăcat în trening de bumbac, mergând crăcănat se îndreaptă şi el către case, chiar în faţa mea, având în braţe 3 sticle de vin rose la 1,5 litri. Vin d'ăla ieftin de masă, de te doare capul a doua zi de nu mai ştii de tine. E tot numai un surâs şi văzând că mă uit la el, îmi spune: "Nenicule, ce chef o să trag în seara asta.". I-am zâmbit forţat, dar îi detest pe oamenii ăştia, care beau porcării. Mie doctorul de familie mi-a spus: "Domne, alegeţi calitatea, nu cantitatea. Un pahar de vin bun merge după orice masă, dar nu mai mult.".
În timp ce plăteam pentru produse casierului, vine un om şi întreabă: "Domnu', aveţi WC pe aici?", iar casierul îi răspunde: "E în spate, dar trebuie să mergeţi însoţit de un coleg. Staţi să chem pe cineva!". Naşpa frate. Eu nu m-aş duce cu d'ăştia la WC. Păi poate eu sunt un angajat umil la Lidl, iar tu eşti un psihopat şi vrei să mă fuţi în cur. Dar asta e. Este ştiut faptul că magazinele Lidl nu au WC pentru clienţi, probabil îl băgau pe ăsta la WC-ul de personal.
Până în Cora mai ascult o melodie mişto la radioul din autoturism. Heart Shaped Box, dar atenţie, nu piesa celor de la Nirvana, ci un mix de la Dance FM. E potrivită cu vremea de afară şi cu singurătatea omului plecat în noapte. În Cora atmosfera este mai luminoasă, iar puţina lume de aici pare mai distinsă ca cea din Lidl. Privesc la o sticlă de Chablis în valoare de 136 lei, iar într-o zi am să-i fac soţiei surpriza să vin cu ea acasă (adică cu sticla de vin). Dar până atunci cumpăr lămâi din Argentina, ceapă şi păstârnac din România, plus alte lucruri necesare, dar nu de lux. Casiera din Cora, o femeie între 45 şi 50 de ani mă laudă: "Vă pricepeţi foarte bine să faceţi cumpărături. Mulţi bărbaţi nu ştiu.". Sigur că mă pricep. De ce nu m-aş pricepe? Remarc o chestie. Magazinul e plin de marfă. Sute de kilograme de carne şi tot felul de brânzeturi apetisante, mezeluri, dulciuri, cafea, legume şi fructe. De toate. Ce-ar fi fost să intre românii într-un asemenea magazin în 1987? Cred ca s-ar fi călcat lumea în picioare mai ceva ca pe Heysel, iar marfa s-ar termina în 10 minute. În prezent lumea s-a mai săturat de cumpărături, iar mărfurile deseori se strică în galantare.
S-a închis şi Cora, e trecut de ora 22, iar eu deşert conţinutul coşului în portbagajul automobilului. Cei ai casei dorm demult, aşa că iau cartea şi citesc de unde am rămas. Pe canapeaua Ikea. Mi-am luat două pungi de covrigei pentru la muncă. Dimineaţa nu-i mai găsesc, deşi îi pusesem în bucătărie, pe masă. Oare avem şoareci?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu