ce am citit în septembrie. sau despre plagiarism pe internet

de Ionescu

la poalele vulcanului- malcolm lowry. ediția tradusă de ion caraion în colecția romanul secolului xx, apărută în anii 70. a mai fost editat și cu titlul sub vulcan (originalul e under the volcano)- altă traducere, la polirom. un roman colosal de copleșitor. se poate compara cu ulysses. why? în primul rând cartea e plină de fel de fel de hyperlinkuri pe care trebuie să fii extrem de inteligent și mai ales cult ca să le prinzi. ia uite aici. apoi, diversitatea vocilor narative. apoi faptul că acțiunea se petrece în decursul unei singure zile. apoi- influența unor mituri și a altor legende (odiseea, respectiv faust sau oedip). epzistă desigur și diferențe notabile- ulysses e considerabil mai revoluționar, mai variat, mai lung și mai dificil de citit. nu este nici pe departe atât de sumbru însă. căci, să fie clar, consulul e un idiot. consulul bea! nu știu ce găsise yvonne la el. poate la o nouă lectură o să aflu. sau poate nu asta e problema, ce găsise la el, ci de ce s-a întors la el. păcat, mare păcat că lucrurile s-au terminat așa. pe tot parcursul lecturii m-am minunat de scriitura savuroasă, plină și densă, a lui lowry, și nu de puține ori am recitit frazele cu plăcere înmiită (primul capitol, chiar de două ori, pentru că primul capitol se petrece la un an după evenimente, iar la prima lectură, evident că nu cunoști evenimentele. am zis eu că acțiunea cărții se deruleaza doar într-o zi, dar primul capitol e o excepție). nimic nu este în plus sau redundant în romanul acesta, totul își are locul său, iar spre final mi-a părut rău că poveștile din căldurosul și dezolantul mexic s-au sfârșit. e de ajuns să deschideți cartea și să citiți primele pagini pentru a înțelege despre ce vorbesc - eu chiar sper să o faceți...

dava sobel- longitudinea. o carte de popularizare a științei despre john harrison (1693-1776), inventatorul unui ceas de precizie, unealtă care a făcut posibilă determinarea precisă a longitudinii de către navigatori (vezi si insula din ziua de ieri a lui umberto eco). în copilărie citisem o carte despre mari inventatori, oare știam povestea lui harrison de acolo? întâmplarea formidabilă a făcut să dau de cartea asta la ceva anticar / bișnițar pe treptele universității bucureștene, acum câteva zile. nu m-am putut bucura de revedere, vânzătorul mă tot asalta cu oferte de discount, așa că am fugit fără să mă lămuresc. cartea se cheamă mari invenții și e scrisă de barbu apelevianu. wikipedia ne lămurește cine e acest autor cu nume bizar. e mihai drumeș. (dintr-o emisiune recentă: -Romanul preferat. -Alina Gorghiu: „Invitaţie la vals” de Drumeş, m-am gândit ce m-a emoţionat în a IX-a a X-a. vai, vai, ce oameni ne conduc! dar desigur, nu trebă să fi citit malcolm lowry ca să fii un mare om de stat)

virginia woolf- spre far. trad. a. ralian. (există și o traducere a verei călin). o carte pe care gabriel, gazda noastră, nu ar recomanda-o în veci. unu: e scrisă de o femeie. doi: autoarea nu e japoneză sau măcar din swaziland ori curaçao. trei: nu există referiri la părul pubian. patru: e un roman proustian. cinci: virginia wolf nu a luat nobelul. practic, niște oameni vor să facă o excursie la un far, pe ceva insuliță britanică. ajung și la far, da, pe ultima pagină, după câțiva ani buni. și nu toți, că între timp mulți din ei încetaseră din viață. în rest, tribulații, cum ar zice l, colegul meu din școala generală. o carte plictisitoare pentru bucureșteanul de azi, prins în vâltorile traiului zilnic. o carte excelentă pentru noi, ardelenii. în ciuda scurtimii sale, to the lighthouse este o carte înțesată de vorbe spirituale & observații asupra caracterului & mentalității umane, cu precădere cele din secolul trecut, mai exact primele două decenii, deci ca acum o sută de ani - însă asta nu le face mai puțin interesante & savuroase, căci multe dintre lucrurile despre care se vorbește aici sunt atemporale. în încercarea de a înțelege motorul existențial al protagoniștilor & contextul vieții lor, cartea oferă cititorului numeroase teme de gândire.

cristian popescu- arta popescu. nu ne-a plăcut așa mult precum cuvânt înainte. dar e mare, oricum. poezie, desigur. și un fel de eseuri. și un soi de parodii. scrie mult despre moarte. impresionant, când te gândești ca nu a mai trăit decât vreo 1-2 ani după apariția cărții.

copyright poze: tadbeer (http://tadbeer.deviantart.com); reuters (daniel aguilar); phantom photographer - own work-licensed under cc by-sa 3.0 via commons. iar una din poze e proprie.

copyright text: nu se aplică. o copie care se multiplică. citesc de plăcere. nu am furat ideile nimănui. am avut și eu un început. am citit de pe diferite bloguri.