Mo Yan - Țara vinului

Ding Gou'er e de la miliție și merge în Țara Vinului pentru a investiga un caz special, în speță pe niște oameni care mănâncă copii fripți. Încă de la început am realizat că avem parte de o poveste ciudată, acest caraliu trage într-un paznic de la mină cu un pistol de jucărie și râde de acest fapt, în timp ce paznicul se crede mort. Iar apoi ciudățenile apar una câte una, iar marele nostru Mo Yan pe care-l știam din romanele Sorgul Roșu sau Baladele Usturoiului din Paradis, se transformă într-un Kafka în mizerie. Un roman absurd, cu mult prea multe lucruri de neînțeles, cu o structură complicată care îți cam face lehamite la un moment dat, cu un subiect care nu m-a atras absolut deloc. Are și câteva faze frumoase, nu zic nu, dar impresia generală este una deosebit de proastă. Ăsta categoric nu a fost Mo Yan. Mi-au plăcut unele pasaje, ca de pildă atmosfera de bețivăneală din jurul personajelor (cred că vin, așa cum e folosit cuvântul în carte, nu se referă neapărat la o băutură obținută exclusiv din struguri) ori fazele cu conotație sexuală. Iată o superbă figură de stil: "Femeia era din ce în ce mai congestionată la față, iar sfârcurile îi tremurau stârnite, precum gurile aninalelor lacome. Investigatorul abia se stăpânea să nu se repeadă asupra lor și să le muște...". Totuși, nu vă descurajați de spusele mele. E posibil să vă placă cartea. De exemplu mie nu îmi place whisky-ul, iar multă lume îl apreciază.

451 pagini, Editura Humanitas Fiction, Stele Nopți și Zile Blog: 1
(stele: 5-excepțională; 4-foarte bună; 3-bună; 2-așa și așa; 1-slabă; 0-proastă)