Cornel George Popa - Cei care mor și cei care vor muri

O carte pe care am citit-o într-o singură zi, performanță neatinsă de prin vara lui 2008 când am citit în timpul unei călătorii cu acceleratul de la Cluj-Napoca la București romanul "Iubita mea, Sputnik". Cartea lui Cornel George Popa îl are ca personaj pe domnul Pascal, ajuns la 73 de ani, locuitor al capitalei prin zona stației de metrou Costin Georgian, un biet văduv singuratic care nu prea mai are bucurii de la viață. Singur și trist, stă închis între patru pereți, temător față de lumea de afară, mâncând câte un borcan de zacuscă mucegăită de prin cămară, așteptând resemnat moartea. Acțiunea este aproape inexistentă, cartea fiind una a gândurilor, a filozofiei, a neputinței omului în fața morții. Un roman de atmosferă cum spun specialiștii. O carte scrisă în anii '10 de un român, care nu vorbește deloc despre comunism. Mi s-a părut excelent, pentru că m-am săturat de comparații și chiar mă așteptam ca omul ăsta de 73 de ani să spună ceva despre cum era înainte și cum e acum, dar nu. Un roman universal, pentru că problema asta a bătrâneții și neputinței o au toți. Dar cartea este specială pentru că la un moment dat în mintea domnului Pascal se produce un declic, iar omul începe să-și trăiască cu adevărat viața. Plimbări prin centru (parcul de după coloane de la Piața Romană, cel din spatele blocurilor, cam pe unde era magazinul de haine Time Out acum câțiva ani), alergări pe lângă Arena Națională, vinuri scumpe și mai ales domnișoare. Un manifest împotriva morții, o pledoarie pentru viața trăită frumos. Carpe diem! Tristă carte, înduioșătoare și apoi frumoasă. Scrie mișto Cornel George Popa. Am citit și Ura mai demult.

 193 pagini, Editura Polirom, Stele Nopți și Zile Blog: 3
(stele: 5-excepțională; 4-foarte bună; 3-bună; 2-așa și așa; 1-slabă; 0-proastă)