miercuri, 17 august 2022

Salată extraordinară

Gătesc cu o deosebită plăcere pentru întreaga familie, însă cunoștințele mele se rezumă la câteva feluri total nesănătoase gen tigaie picantă, noodles cu carne de porc, fripturi la cuptor, orez cu șunculița, paste etc. Nevasta de multe ori mă ceartă: "Iar ne dai asta să mâncăm?". Ea urmărește programe de specialitate, îi cunoaște pe Gordon Ramsay, Pierre Gagnaire sau Martin Berasategui. Se interesează de tot felul de rețete interesante, iar într-o seară ne-a preparat o salată minunată. După cum urmează...

Rucola peste care a pus piersică tăiată în felii, prosciutto crudo, parmigiano-reggiano, alune (ori semințe, migdale), ulei de măsline, oțet balsamic, puțină zeamă de lămâie, sare, piper. O salată care nu se încadrează nicidecum în canoanele bucătăriei românești, dar cu o aromă incredibilă. Toate ingredientele s-au contopit într-un mod fericit, amărui, dulce, acru, savoare de la carne și brânză. Foarte consistentă, foarte sățioasă. Merge cu un pahar de vin roșu de calitate, dar și cu ceva muzică bună gen Bessie Smith sau Etta James. 

Ca întotdeauna, în cazul mâncărurilor gustoase, nu prea mai stau să fac poze reușite. Ba chiar îmi amintesc de poză după ce am mâncat deja jumătate din porție. O poză, așa, să vă faceți o idee. Merită încercată această salată.



13 comentarii:

  1. Un articol inacceptabil.
    Un articol in care insiri doar bucatari barbati.
    Un articol in care folosesti apelativul sec "nevasta".
    Un articol in care comunitatea LGBT nu este reprezentata.
    Un articol in care comunitatea BlackLivesMatter nu este reprezentata.

    Esti clar intolerant, misogin, rasist si homofob.
    Activistele progresiste (in frunte cu Delia numaistiucum) au hotarat sa fi flagelat in piata publica.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Susțin toate punctele de mai sus! Și adaug: este un fel e mâncare infect! Se folosește brânză obținută prin maltratarea mamelelor vacilor pentru a stoarce laptele din ele împotriva voinței bietelor animale, se folosește șuncă și nu vreau să deschid discuția despre barbaria creșterii porcilor pentru consumul uman și se folosește oțet provenit din vin pe care nu l-a întrebat nimeni cum se simte când e abandonat și lăsat să se transforme în acid acetic. Trăiești în Evul Mediu băi băiatule! Du-te și pune-ți un piercing în degetul mic de la piciorul stâng, fă-ți un tatuaj mare pe cur reprezentând o găină într-o centrifugă din care zboară ouă și poate îți voi da rețeta secretă pentru Salata din lacrimi (de fericire) de muște cu vinegretă de praf de stele!
      Namaste!

      Ștergere
    2. si un articol care tolereaza comentarii ale unor agramati frustrati ca nu exista parada agramatilor obtuzi. Ai ramas blocat in punctul in care nu stii daca e la tine problema, asa-i?
      Aveti grija la Superman, e clar ca ia steroizi si merge la sala, ce exemplu e asta, poate o sa viseze nevestele voastre barbati transpirati de la ridicatul greutatilor!

      Ștergere
    3. Delia, tu esti ?? Parca erai impotriva comentariilor ANONIME !! :)

      Ne faci agramati, dar ne poti semnala GRESELI de scriere in textele noastre ?? Nu, n-avem asa ceva !!
      Tu arunci aiurea cu jigniri, ca nu poti mai mult !!

      ps. Am observat ca toate "activistele" folosesc mereu cuvantul FRUSTRAT !! :) Cand intr-o discutie n-aveti nici dreptate, nici argumente, nici nimic, aruncati asta cu "frustratule" !!
      Pic de imaginatie (sau de umor) n-aveti !! :)

      Ștergere
    4. Era evident ca EU sunt, nu ma obosesc sa scriu chestii evidente. Decat uneori. Ca acum, o sa demonstrez ca esti agramat frustrat. SA FII agramat dar sa nu stii, asta e sursa de frustrare. Sa fii homosexual reprimat, tot sursa de frustrare este. Sa fii homofob, poate FI rezultatul unei sexualitati reprimate. Adica tot frustrare. Sa ramai zile intregi intr-o polemica, ghici ce? FRUSTRARE. Nu te DEZMINTI. Sa zici ca n-am argumente, ca n-am nimic, ca tu ai de toate... hahaha. Esti amuzat fara sa vrei. Eu, spre deosebire de tine, stiu clar ce am, ce zic si nu am nimic de demonstrat!

      Ștergere
    5. Da, domne! Suntem homosexuali reprimați, ca militaru ăla din American Beauty. Scriem aici anti lbtq, dar în secunda doi ne-am lua penisurile în gură unul altuia.

      Ștergere
    6. https://www.youtube.com/clip/UgkxW8EMnYOqJpux592ZUadhcQHj-p2nnx12

      Ștergere
    7. Gabriel, n-are rost dialogul cu bipolara Delia.

      Luptatoarea pentru toleranță, iubire, empatie, dar care (dacă face scurt-circuit) se transformă în cea mai agresivă ființă, ca în "Dr. Jekyll and Mr. Hyde".

      Noi postăm pe aici lucruri sub formă de glumă, fata asta vine cu spume la gură și varsă pe aici niște mizerii, de zici că s-au răsturnat pe șosea o mașină de gunoi și o vidanjă.

      Ștergere
    8. Haha, după ce că n-am argumente, acum am devenit un monstru care face omuleții ăștia duioși și sensibili sa plângă. Măcar eu nu disprețuiesc grupuri de oameni, va disprețuiesc punctual, în funcție de discursul vostru. Dar așa sunt eu, nu tolerez unele treburi, PUNCTUALE. Însă nu plângeți, poate totuși nevestele voastre nu o sa viseze supermani, ar fi bine totuși să boicotați toate filmele cu genul asta de masculinitate superficială. Toată lumea știe că bărbații adevărați sunt aia de urăsc "progresistele"

      Ștergere
  2. cei 2 vigilenți apărători ai valorilor tradiționale au scăpat totuși menționarea bisexualei bessie smith.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu mă consider apărător al „valorilor tradiționale”. N-am participat la porcăria de referendum inițiată de Dragnea. Formația „de suflet” a rămas Queen - Freddie era bisexual. Când simt nevoia să mă revolt ascult Sex Pistols - John Lydon e un radical. Când simt nevoia exagerării defectelor umane ascult Rammstein - Till Lindemann e un poet S&M foarte timid. Când mă supără aparatul gastro-intestinalo-digestiv ascult Nirvana - Kurt spunea „I'm on warm milk and laxatives /
      Cherry-flavored antacids”. Nu am resentimente față de acești oameni. Nu îi judec după latura ce îi diferențiază de mine sau de marea majoritate. Îi stimez și îi admir. Atât. Nu vreau să fiu ca ei, nu sunt curios cum e să fi ca ei.
      Ideea de la care a pornit toată „dezbaterea” de aici e intoleranța față de minorități sexuale, coloristice, politice, etc.
      Apples and Oranges cum zicea Syd Barrett - un schizofrenic foarte drag mie.

      Ștergere
    2. cateva idei: referendul. s-a discutat putin despre asta, parerea mea e ca daca trecea, dragnea nu mai putea fi oprit, e usor sa imi imaginez discursul lui din seara victoriei. (tot asa, convingerea mea e ca daca iliescu si pdsr-ul castigau si in 1996, acum rusia ataca ucraina pornind de la bazele rusesti din romania. 2 situatii in care am scapat ca prin urechile acului).
      john lydon o fi radical, dar nu stie canta. nu ne place. ne revoltam mult mai eficient cu coloana sonora a filmului judgement night.
      nirvana- ne place foarte mult. dar il inteleg si pe omul asta. https://www.youtube.com/watch?v=e_PDJqoEe6I . (nu stiu pe la ce minut, cred ca la 8. n-am sonor, n-am diacritice la acest computer).
      syd barrett, saracul. nu cred ca mai ajungeau pink floyd trupa mea preferata daca ramanea el sanatos. dar cand ma gandesc cum venise la inregistrarile de la wish you..., cu sacosa aia de-un leu in mana, aparent neintelegand prea multe. heartbreaking.

      Ștergere
    3. Să vedem cât de largi vor mai fi urechile acului în cazul Haur. Circul cu metroul zilnic, nu folosesc telefon deștept așa că mă uit la oamenii din jur pe parcursul călătoriei de 10 minute. Involuntar, atunci când e aglomerat îmi cade privirea pe ecranul telefoanelor călătorilor de lângă mine. Majoritatea joacă niște jocuri imbecile, unii se uită la seriale, dar recent am stat lângă o femeie ce urmărea cu mare interes clip-uri postate pe Facebook de George Simion. M-am uitat la ea, în jur de 40 de ani, clasă medie, femeie obișnuită ... deci îngrijorător.
      John Lydon e un om dureros de onest, supărător chiar și foarte inteligent. Vocea lui ce zgârie timpanul, atitudinea lui de Quasimodo combinat cu Uriah Heep (personajul nu formația), s-au potrivit de minune cu ceea ce a fost fenoemenul Sex Pistols și ulterior cu Public Image Ltd.
      Omul cu „love to hate” video e cam superficial în judecata lui .... dar hei! e o lume diversă, fiecare își poate exprima o opinie!
      Cu Syd Barrett cam așa e. Prieten apropiat de-al lui Waters din copilărie, dacă n-ar fi luat-o razna la modul cel mai grav posibil probabil că n-am fi avut Dark Side of the Moon, Wish You Were Here și The Wall. Dar tare mi-aș dori să ecranizeze cineva povestea lui (fără să o „holiudizeze” prea mult - n-are nevoie) astfel încât să fie cunoscută drama acestui om.

      O salată extraordinară blog-ul ăsta! Omul scrie despre mâncare și noi comentăm despre Syd Barrett, Johnny Rotten și Cobain! Și se mai plânge lumea că nu există libertate de exprimare!

      Ștergere