Chioşcul de bilete RATB

E dimineaţă şi e frig. La chioşcul RATB s-au strâns deja 6-7 persoane şi au format o coadă. Eu sunt a treia persoană la rând. Lumea acum nu mai cumpără bilete (deci e oarecum impropriu titlul, dar lăsăm aşa de dragul trecutului) ci îşi încarcă cartela, portofelul electronic. S-a stricat computerul pe care-l foloseşte angajata RATB pentru a pune călătorii pe cardurile oamenilor. Femeia este toată răvăşită şi apasă disperată cu degetele pe touch screenul ce-l are la dispoziţie. Ştie că asupra sa planează acuzaţii, se simte vinovată în faţa celor care stau la coadă, dându-şi seama că în minţile noastre se profilează ideea că este o incompetentă analfabetă care nu ştie să folosească tehnica modernă.
- S-a blocat calculatorul, nu este vina mea, spune aproape cu lacrimi în ochi. Nu ştiu ce să mă fac.
Cu o căciulă de blană ce a fost la modă în urmă cu două decenii, o femeie, care era tânără pe atunci, vorbeşte pentru agitata angajată RATB dar şi pentru restul potenţialilor călători:
- Pixul şi hârtia erau sfinte. Calculatoarele astea se strică imediat.

Până la urmă toată lumea răsuflă uşurată. Printr-o minune computerul este reparat. Când îmi vine rândul la încărcatul cartelei port un dialog cu femeia care-şi mai revenise cât de cât din sperietură.
- Câte ore pe zi staţi aici în ghereta asta?
- Opt ore.
- Păi şi dacă aveţi nevoie la WC ce faceţi?
- Păi nu beau apă deloc ca să nu am nevoie.
- Păi şi dacă vă apucă burta ce faceţi?
- (Râde) Uite că în 25 de ani nu m-a apucat. Mi-am asumat un risc de la început.
- Dar nici nu mâncaţi nimic în astea opt ore?
- Nu mănânc, că sunt mereu cu mâinile murdare de la bani.

Foarte grea meserie. Doar oamenii cu caracter puternic o pot face. Eu numai la gândul că n-am unde merge la WC şi m-ar apuca toate cele. Din primele ore. Iar femeia asta stă 8 ore/zi, de 25 de ani. Şi sunt mii astfel de femei.