Venedikt Erofeev - Moscova-Petuşki

"E nemaipomenită! E o femeie căreia până astăzi sînii i-au fost ciupiţi doar de presimţiri. E o femeie căreia înainte de mine nimeni nu i-a pipăit nici măcar pulsul. O, mîncărime fericită în suflet şi peste tot.". Aşa gândeşte personajul nostru, mergând de la Moscova la Petuşki cu trenul, vreo 130 de kilometri, pe o linie secundară, în Uniunea Sovietică la sfârşitul anilor '60. Merge să-şi vadă iubita, sau cel puţin aşa crede el, pentru că în scrierea de faţă nimic nu este sigur în afară de băutura consumată în cantităţi enorme. Răuri de vodka se beau în această carte, pe care unii critici o numesc roman-cult, iar alţii o numesc poem. Lipsită de naraţiune şi plină de cugetări filozofice, îmbibată în alcool şi trimiteri la istoria sau literatura Rusiei, scrierea lui Erofeev este pe alocuri amuzantă, în mare parte tristă, inducând un sentiment de singurătate şi de melancolie, caracteristic pentru orice beţiv cerebral. Omul merge cu trenul, bea singur în capătul vagonului, vorbeşte cu îngerii, discută cu alţi pasageri la fel de beţivi, se întâlneşte chiar şi cu un Sfinx care-i pune cinci ghicitori foarte interesante. O metaforă la adresa lumii, o carte dificilă pe care traducătorul, bietul Emil Iordache, încearcă să o facă mai lesnicioasă prin notele de subsol deosebit de valoroase. Este greu de vorbit despre această carte şi asta o demonstrează faptul că pe coperta a patra nu găsim obişnuitele citate de marketing menite să sporească vânzarea. Dar să mai dăm un citat pentru a edifica posibilii cititori asupra valorii cărţii. Se vorbeşte despre Europa şi despre călătoriile autorului, care la un moment dat ajunge în Franţa. Iată ce spune: "Merg spre Notre-Dame, merg şi mă mir: de jur împrejur sunt numai bordeluri. Se înalţă doar Turnul Eiffel, iar în vârful lui stă generalul de Gaulle, mănîncă întruna castane şi se uită cu binoclul spre toate cele patru părţi ale lumii. Dar ce rost are să te uiţi, dacă în toate părţile nu-s decât bordeluri?".