Perna IKEA

Într-o dimineață când m-am trezit mă durea spatele și mi-am dat seama că e de la pernă. Era necesară o pernă mai bună și am plecat la Ikea, nesocotind faptul că e sâmbătă. Am ajuns pe la prânz. Parcarea era plină și am găsit locuri abia în spate, lucru care nu mă deranjează. Prefer să merg pe jos 200 de metri decât să-mi cocoț mașina pe cine știe ce bordură și să încurc circulația. Proporțiile dezastrului s-au conturat abia înăuntru, unde se mergea exact ca la ieșirea de la meci de pe Arena Națională. Așa de multă lume era. Mi-a venit să mă piș, am mers la WC dar coada ieșea afară din încăpere și se înșiruia pe culoar. Am urcat la WC-ul de lângă cantină și pentru că era coadă mai mică am așteptat acolo. Apoi am ieșit și am privit spre cantina IKEA. Mii de oameni, toate mesele ocupate și o coadă de sute de persoane. Copii mici care se jucau printre picioarele adulților. Un aer închis, de boală. Am coborât și m-am dus exact la raionul de perne, slalomând printre sutele de gură cască, oameni care găsesc o bucurie în a petrece o zi liberă într-un magazin de mobilă. Am găsit o canapea roșie IKEA, mi-am luat perna IKEA, m-am întins pe canapea, am pus perna sub cap și am băgat aghioase (am uitat să menționez că mâncasem acasă niște cârnați SELGROS cu fasole CORA gătiți în tigaie de ceramică de la LIDL). Aerul din magazin a devenit de nerespirat dar eu voiam să testez perna și am îndurat cu stoicism. Mici broboane de transpirație îmi acoperau fruntea și buza superioară. Am scos niște șervețele marca AUCHAN și m-am șters. Foarte bune șervețelele. 40 bani pachetul! După 3 ore de stat pe canapea, magazinul se golise din cauza mirosurilor insuportabile dar pe mine nu mă mai durea spatele. Am luat perna îmbibată de transpirație, am pus-o înapoi pe raft și am luat alta curată. Culoarele pustii luminate de neoanele necruțătoare erau sinistre. Produsele ar fi putut prinde viață în orice clipă. Furculițe și cuțite sărind din rafturi atacându-te. Pilote sufocându-te. Canapele extensibile zdrobindu-te în mecanismul lor rece, suedez, nordic. Nopți albe la IKEA. La case nu era nimeni. Fugiseră și casierii. Am luat aparatul de scanat coduri de bare, am scanat eticheta pernei, casa de marcat a scos un piuit jalnic (era și ea afectată de miasmele otrăvitoare). Am lăsat banii în casa de marcat și mi-am luat restul și bonul ce de abia se târâise din printer. Când mi-am ridicat privirea am văzut standul unde se vând crenwursti de 1 leu. Era pustiu iar crenwurstii și pâinea stăteau solitari pe tejghele. Nu știam ce să fac. Mațele mi s-au strâns de poftă. Acidul gastric își făcea de cap. Saliva era în abundență. M-am uitat repede în portmoneu: mai aveam doar 8 lei. Ce să fac? Doar nu era să fur mâncarea. Am oftat, m-am întors la casă, am lăsat perna și bonul și mi-am luat banii: 64,99 lei. Raionul strălucea precum Steaua ce i-a condus pe Magi la Prunc. Am lăsat cei 73 de lei pe tejghea, am luat o sacoșă albastră IKEA și am înghesuit în ea 73 de crenwursti și 73 de pâinici. M-am îndreptat către dozatoarele de muștar și ketchup și le-am deșertat în sacoșă, un amalgam roșu-galben din care se iveau crenwurstii precum niște penisuri de câini proaspăt retezate. Ușile glisante au lăsat aerul proaspăt de afară să invadeze magazinul, iar pe mine m-a apucat brusc durerea de spate. Trebuie să revin să iau perna aia.

Notă: Am scris doar partea cu negru. Se dorea un protest la adresa aglomerației din IKEA și a faptului că românul a făcut o pasiune tâmpită în a "călători" la hypermarketuri sau alte magazine. Am observat în ultima vreme mulți oameni care doar privesc la standuri. Am scris rândurile cu negru și apoi am plecat de la computer. Când m-am întors o persoană necunoscută a continuat povestea. Mi-a plăcut și am lăsat așa, trasând cu albastru ce nu am scris eu.