miercuri, 15 octombrie 2014

Cu autobuzul

Ajungându-mă blestemul Simonei Tache căreia i-am zis că transportul public echivalează cu purtarea hainelor second hand, am ajuns, ca săracii, să merg cu autobuzul 104 în Cora.

De ce întotdeauna atunci când sunt libere două locuri, unul lângă celălalt, omul se așează pe scaunul dinspre culoar, blocând astfel accesul către scaunul de la geam? Unii sunt chiar mai nesimțiți și își pun sacoșa pe scaunul liber de lângă ei. Când văd așa ceva, numai de-al dracu mă duc și mă așez pe locul respectiv, împingând bine respectiva persoană. Și întotdeauna se face că eu cobor înainte și mă mai împing încă o dată.

În mașina 104, o mamă îi spune fetiței: "Săptămâna viitoare este testul. Doar în seara asta și mâine seară mai poți repeta. Dacă nu repeți acum, să știi că sâmbătă nu mergi la ziua Biancăi. Îi duci doar cadoul și stai și înveți!". Fetița are 10 ani și e obosită. Are ochii triști și se uită în gol. Este ora 20. Ce poate să mai învețe copilul acum seara după o zi întreagă în care a făcut diverse? Ce amenințare dobitoacă e asta din partea mamei? Nu-i poate spune cu frumosul? Sunt copiii ăștia care învață bine, au note bune, iar la maturitate clachează, ca protagonista romanului Pianista, sau ca protagonistul romanului Soldații.

12 comentarii:

  1. paragraful cu scaunul- excelenta observatie. si eu ma intreb ca tine, si eu procedez ca tine.

    cine e protagonistul romanului soldatii?

    RăspundețiȘtergere
  2. protagonistul romanului soldatii este naratorul. a ajuns sa traiasca printre gunoaie, in lumea de jos, sa fie lache. provenit dintr-o familie buna, tatal sau medic.

    RăspundețiȘtergere
  3. este optiunea lui. a ales asta pentru a isi face teza de doftorat, ceea ce e o mare realizare. mai ales ca subiectul e inedit, si sa vrea nu ar avea de un' sa plagieze. iar daca e lache, asta se cheama ca a clacat? ejt homofob?

    RăspundețiȘtergere
  4. nu stiu. cred ca putea sa fie profesor de limba romana la scoala din porumbacu. casatorit cu o femeie, tata de copii. fara nicio teza de doctorat. pe un salariu de 1200 lei. mai lucra si la pamant, ma vindea si cartofi. isi lua un vw golf la mana a doua cu 4500 euro. nu stiu daca pentru teza aia de doctorat trebuie sa bei bere la pet pana te imbeti si sa fumezi tutun, stand intr-un apartament confort 3 alaturi de un fost detinut. nu stiu eu. vezi si tu ce merita mai mult.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa nu uitam ca nu avea timp de nicio teza, trebuia sa plece in provincie sa scrie ceva.

      Ștergere
  5. cand ai ceva ordine in viata si ai impresia ca esti bine e foarte posibil sa nu mai fii decat un dobitoc care cauta sa ocupe locul ala in autobuz doar pt ca pe parcurs ai invatat ca asa sansele mai mari sa fii primul care iese pe usa.

    o problema se ridica totusi, e nevoie de toti dobitocii astia ca doar asa stim noi astilaltii ca suntem niste buni si niste destepti cu diplome.

    tu ar trebui sa recunosti ca iti place cu autobuzul, esti ca aia care umbla prin toate tufisurile se tarasc prin toate santurile doar ca sa observe si sa pozeze o pasarica - ornitologi parca le zice.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, eu sunt ca milionarul din Vitelul de aur. Incerc sa-mi ascund bogatia. Merg cu autobuzul, in timp ce am cateva masini parcate in fata vilei.
      Ati citit, Rodica, Vitelul de aur?

      Ștergere
    2. Cred ca ai pierdut esenta, Gabriel. Doamna vroia sa ajunga la pozatul pasaricii, de fapt.

      Ștergere
    3. n-am cititnimic de Ilf si Petrov, inca.
      treaba cu bogatia nu merge ca doar ne stim ;)

      ai bicicleta, mergi cu ea pana nu vine iarna!

      Ștergere
  6. "Vitelul de aur" se joaca duminica la sala Arcub.
    A, dar stai, tu ziceai ca nu mergi la teatru :)

    RăspundețiȘtergere
  7. De când te știu am observat că ai un oarecare dispreț pentru sărăcie. Din acest punct de vedere semeni cu bănățenii, dar asemănările se cam opresc aici.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vlad Tepes nu era banatean si doar cunosti ce a facut saracilor.

      Ștergere