joi, 26 februarie 2015

Despre băutură

La vârsta de 3 ani obișnuiam să sorb din paharele tuturor celor prezenți la diverse sindrofii. Pentru a mă dezvăța de acest obicei nesănătos, taică'miu a turnat într-un pahar rom Havana Club de 7 ani, etichetă neagră, o băutură care se putea găsi în comerțul socialist datorită relațiilor pe care țara noastră le avea cu Republica Cuba. Mi-a lăsat paharul la îndemână gândindu-se că voi bea din el și mă va arde pe gât. Am băut, iar apoi spre mirarea celor prezenți am exclamat: "Ah, ce bun este. Mai vreau!". De atunci și până în prezent această fază este povestită cu regularitate în cadrul diverselor întruniri. Am avut mereu băutură la îndemână, mi-a plăcut, dar, ținând cont de sfatul aceluiași tată, care atunci când plecam la câte vreo petrecere în liceu îmi spunea: "Bea, dar bea cu măsură!", nu am exagerat niciodată. Cei care nu beau deloc îmi reproșează că beau prea mult, cei care beau prea mult îmi reproșează că nu beau deloc. Cine stă să asculte la gura lumii? M-am îmbătat de două ori în viață și nu mi-a plăcut senzația de după, așa că am decis să nu mă mai îmbăt. Prima oară la 19 ani, la o petrecere de la scara B, unde după două sau trei beri Timișoreana (era o bere nou apărută pe atunci), am dat curs invitației unor petrecăreți și am băut un spirt numit Marasco, o făcătură cu siguranță, pentru că de atunci nu am mai auzit de așa ceva. M-au dus doi vecini acasă, ținându-mă de umeri. Îmi amintesc că am deschis televizorul și era Marele Premiu de Formula 1 al Australiei, iar apoi am căzut pe podea. A doua oară, câțiva ani mai târziu, în timpul unui meci din preliminarile Ligii Campionilor, când Rapid București a jucat pe Stadionul Constant Vanden Stock împotriva formației din localitate, am băut jumătate de sticlă de whisky acasă la prietenul numit Aliosha, care după meci m-a dus acasă cu mașina deși locuiam la 5 minute de mers pe jos. Țin minte că m-am așezat pe marginea căzii și am căzut în cadă, unde am și dormit puțin. Nu e deloc bine să te îmbeți. Durerea de cap de după e colosală și mai și vomiți.

Nu pot bea nici măcar o bere fără să mănânc. Mi se pare că băutura este făcută ca să potențieze gustul mâncării. Nu pot bea mai mult de două beri deodată sau o sticlă de vin. Dar beau aproape zilnic la masă, deși bloggerul Petrov spunea că este mai bine să bei mult și rar decât puțin și des. Îmi place să asociez corect băuturile. Vinul alb la paste și pește, vinul roșu la carne roșie și brânză cu mucegai, berea la un grătar sau la carnea friptă, șampania la creveți. Mesele sunt mai vesele în compania băuturii. Tărie nu beau.

Vă rog, dragi prieteni, să descrieți într-un comentariu care este relația voastră cu băutura.

9 comentarii:

  1. am o relatie fabuloasa cu bautura. si sa stii ca beau si tarie. noroc!

    vorbesti de meciul ala in care rapidul conducea cu vreo 5-0 la pauza, pentru a pierde in final? la gazde juca vincent kompany, avea ca la vreo 18 ani.

    RăspundețiȘtergere
  2. asta e meciul: http://www.uefa.com/uefachampionsleague/season=2003/matches/round=1710/match=72025/postmatch/lineups/index.html

    Rezerva de portar la Rapid, bietul Ibrahim Dossey.

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu am o relatie fabuloasa cu zaibarul de Oprisor. Incerc sa il rafinez cat mai mult, sa i-l vand unuia din Bucuresti care nu bea decat din sticla, cu eticheta colorata pe ea care sa-l minta frumos ca, chimicalele alea ce le contine, sunt naturale.

    Pana acum am ajuns la faza de productie in butoaie de aluminiu -pastreaza dulceata.
    Vinul depozitat in butoaie secate de tanin iese sec si usor acidulat. Tocmai am baut acum o ora asa ceva..Timp de un sfert de ora am fost ametit. Scopul meu in viata este sa cumpar multe butoaie de stejar pentru a pastra vinul, Sunt sigur ca pot obtine un vin foarte asemanator la gust cu Lacrima lui Ovidiu!

    Anul trecut a fost un an foarte prost. Abia am strans 10 saci. Noroc ca antzartz am avut super recolta, astfel ca nu vom duce lpsa pana in toamna, insa daca nici anul asta nu se fac strugurii, am imbulinat-o.

    Mai beau tuica de pruna la aperitive. Si visinata indulcita la desert.... parca e lichior.

    RăspundețiȘtergere
  4. În primul rând minți! De fiecare dată când am băut ceva împreună ai gustat și câte unul-două paharele de tărie iar astă vară la grătar (împreună cu Falsu Ionescu) ai băut mai mult de două beri. Și nu numai atunci.
    Singurul adevăr pe care l-ai spus este că nu bei decât dacă ai mâncare. Amin!

    După părerea mea de bețiv melancolic, se poate consuma alcool la orice oră, fără să te cramponezi de prostii precum mâncarea. Problema e să ai cu cine bea. Că de băut singur nu prea are farmec. Când beau la masă singura regulă pe care o respect este să nu beau vin roșu la pește (am încercat odată și chiar are un gust nasol combinația). În rest merge orice cu orice: țuică cu sarmale, bere cu ciorbă, rom cu curcan, etc.... Și tot legat de mâncare și băutură, am încercat (pe cât posibil) să evit să beau ceva foarte rece după ce am mâncat o carne grasă fierbinte sau o mâncare grasă fierbinte. Cică n-ar fi bine pentru stomac și pentru mațe. Fac o pauză de juma' de oră și beau după aceea (fără măsură).

    Despre feluritele moduri în care m-am îmbătat voi relata cu altă ocazie, doar un singur lucru vreau să spun acum: NICIODATĂ după o beție n-am zis "Nu mai beau!" sau "Nu mai pun gura pe alcool!". Asta ar însemna trădare!

    RăspundețiȘtergere
  5. Eufrosin Beat (ai legatura cu Allen Ginsberg ori Jack Kerouac?), e bine ca incerci sa ma scoti betiv in fata cititorilor, iar in rest imi reprosezi ca nu beau cat trebuie.

    Invincible, nu sunt adeptul vinurilor dulci. De fapt nu le beau deloc.

    RăspundețiȘtergere
  6. Am legătură cu William S. Burroughs. Am înregistrat The "Priest" They Called Him împreună cu el și cu Kurt Cobain. Eu cântam la nasture.

    Eu nu încerc să te scot în nici un fel. Tu apari așa cum ești/Ca o zână din povești.

    RăspundețiȘtergere
  7. Na ma, fitzosule!
    http://i.imgur.com/YxvnAIr.jpg

    RăspundețiȘtergere
  8. Beau rar, chiar foarte rar, decat la o petrecere, aniversare, zi de nastere, etc.
    Si astazi parca as bea ceva...ceva tare, vin sau bere, doar e o zi mare, nu?!
    Raspundeti:

    RăspundețiȘtergere
  9. Cred că ai dormit destul! Ai putea să te prezinți cu o băutură fină să-ți cinstești colegii! Tu nu trebuie să bei că să menții linia articolului și să nu pari bețiv....

    La mulți ani și multă sănătate! Să-ți trăiască feciorul!

    Lacrima de față e din al meu plâns
    Mă gândesc la cel mic și aștept răspuns!

    RăspundețiȘtergere