Despre băutură

La vârsta de 3 ani obișnuiam să sorb din paharele tuturor celor prezenți la diverse sindrofii. Pentru a mă dezvăța de acest obicei nesănătos, taică'miu a turnat într-un pahar rom Havana Club de 7 ani, etichetă neagră, o băutură care se putea găsi în comerțul socialist datorită relațiilor pe care țara noastră le avea cu Republica Cuba. Mi-a lăsat paharul la îndemână gândindu-se că voi bea din el și mă va arde pe gât. Am băut, iar apoi spre mirarea celor prezenți am exclamat: "Ah, ce bun este. Mai vreau!". De atunci și până în prezent această fază este povestită cu regularitate în cadrul diverselor întruniri. Am avut mereu băutură la îndemână, mi-a plăcut, dar, ținând cont de sfatul aceluiași tată, care atunci când plecam la câte vreo petrecere în liceu îmi spunea: "Bea, dar bea cu măsură!", nu am exagerat niciodată. Cei care nu beau deloc îmi reproșează că beau prea mult, cei care beau prea mult îmi reproșează că nu beau deloc. Cine stă să asculte la gura lumii? M-am îmbătat de două ori în viață și nu mi-a plăcut senzația de după, așa că am decis să nu mă mai îmbăt. Prima oară la 19 ani, la o petrecere de la scara B, unde după două sau trei beri Timișoreana (era o bere nou apărută pe atunci), am dat curs invitației unor petrecăreți și am băut un spirt numit Marasco, o făcătură cu siguranță, pentru că de atunci nu am mai auzit de așa ceva. M-au dus doi vecini acasă, ținându-mă de umeri. Îmi amintesc că am deschis televizorul și era Marele Premiu de Formula 1 al Australiei, iar apoi am căzut pe podea. A doua oară, câțiva ani mai târziu, în timpul unui meci din preliminarile Ligii Campionilor, când Rapid București a jucat pe Stadionul Constant Vanden Stock împotriva formației din localitate, am băut jumătate de sticlă de whisky acasă la prietenul numit Aliosha, care după meci m-a dus acasă cu mașina deși locuiam la 5 minute de mers pe jos. Țin minte că m-am așezat pe marginea căzii și am căzut în cadă, unde am și dormit puțin. Nu e deloc bine să te îmbeți. Durerea de cap de după e colosală și mai și vomiți.

Nu pot bea nici măcar o bere fără să mănânc. Mi se pare că băutura este făcută ca să potențieze gustul mâncării. Nu pot bea mai mult de două beri deodată sau o sticlă de vin. Dar beau aproape zilnic la masă, deși bloggerul Petrov spunea că este mai bine să bei mult și rar decât puțin și des. Îmi place să asociez corect băuturile. Vinul alb la paste și pește, vinul roșu la carne roșie și brânză cu mucegai, berea la un grătar sau la carnea friptă, șampania la creveți. Mesele sunt mai vesele în compania băuturii. Tărie nu beau.

Vă rog, dragi prieteni, să descrieți într-un comentariu care este relația voastră cu băutura.