marți, 4 iulie 2023

Forum Thassos (2)

La fel ca și anul trecut, la întoarcerea din Thassos, am scris câteva impresii pe grupul de facebook Forum Thassos. Am fost din nou măgulit, bucurându-mă de aprecierea celor de acolo. O doamnă chiar mi-a spus, citez: "Ce frumoasă poveste de vacanță ! Mi-a făcut placere să citesc, ai scris atât de frumos, ești un om minunat !". Vă dați seama, mi-a gâdilat orgoliul la maxim. Cui nu îi place să fie lăudat? În câteva ore strânsesem peste 500 de like-uri. Voi reda și aici povestirea mea.


Anul trecut la începutul lui decembrie, plictisindu-mă, așa dintr-o dată mi-a venit ideea să intru pe booking și să fac o rezervare în Thassos. Și cum am zis, așa am și făcut. S-a mirat și nevasta când am anunțat-o. Am rezervat 7 nopți în Chrysi Ammoudia la Pensiunea Corali, un studio pentru 4 persoane (2 adulți+2 copii) la prețul de 396€. Perioada 19-26 iunie 2023. Chiar am vorbit cu proprietarul în decembrie, ne-am urat sărbători fericite și ne-am promis că ne vom vedea la timpul cuvenit. Banii mi-au fost trași de booking direct din cont pe 28 mai 2023.
Luni 19 iunie 2023, la ora 7:15 dimineața am plecat din București cu inima voioasă spre Thassos (pentru a 4 a oară pe această insulă și pentru a 8 a oară la general în Grecia). Am stat 30 minute în vamă la Ruse și 40 minute în vamă la Makaza, în rest am oprit doar 10 minute să mâncăm câte un sandwich la intrarea în Gurkovo și 5 minute să alimentez la OMV în Kardzali, așa cum fac toți românii. Am prins drum liber pe întregul traseu, chiar m-am mirat că nu sunt mașini de România. La 17:15 eram deja pe ferry boat, iar la 18:15 eram deja în apă la Golden Beach. Cu toții, adică eu, nevasta și cei doi copii de 8 și 10 ani. Mai fac mențiunea că la benzinărie în Kardzali, un conațional mi-a spus că la Makaza e coada de 7 km, să nu mă grăbesc. Coada era de 500 metri, deci să nu ne încredem în tot felul de zvonuri ale unor necunoscuți.
Cazarea foarte bună, camera spațioasă, bucătărioară, curățenie făcută zilnic, schimbat așternuturi și prosoape la 3 zile. Hârtie igienică și săpun la discreție. M-au deranjat două aspecte minore la această cazare: 1.Cabina de duș extrem de mică, nu am văzut niciodată așa ceva. Nu puteai face nicio mișcare înăuntru, nici vorbă să te poți spăla pe tot corpul; 2.Balcoanele foarte apropiate, în cel alăturat nouă erau niște basarabeni care, nu o să va vină să credeți, dar au venit cu grătarul de acasă și îl încingeau pe balcon, mai făceau o ceafă de porc, o pulpă de pui. Anul viitor o să vin și eu pregătit cu 50 de mici congelați și vreo 20 de cefe + 2 baxuri de bere Noroc la 3 litri, să chefuiesc și eu pe balcon la pensiune în Thassos. Boxă JBL am deja.
Fiind pentru a 4 a oară în Thassos, care este insula mea de suflet, știam cam toate locurile posibile, așa că nu ne-am axat foarte mult pe vizitat. Strategic ne-am cazat în Chrysi Ammoudia, pentru a face baie chiar în fața campingului. După părerea mea cea mai bună apă, cea mai frumoasă priveliște din apă, cel mai liber nisip (nu agreez chaise longue, oricum stau numai în apă). Zilnic 8:30-11:30 am stat aici, la Golden Beach, unde zici că ești în Republica Dominicană, așa este apa. Pe la 12 deja ne era foame, dar tavernele se deschid mai târziu, așa că pentru fiecare prânz în Thassos am optat pentru o salată grecească, făcută la bucătaria din cameră. Cu 10€ mâncam patru persoane, cumpăram de la magazinul din proximitate roșii, castraveți, ardei, măsline, pita și feta. Ieftin, practic, gustos. Iar apoi somn de voie, care e gratis pentru toată lumea. Seara o nouă sesiune de baie, dar de această dată plecam cu mașina la alte plaje. Rând pe rând am trecut pe la Paradise Beach, plaja din capătul localității Skala Prinos, Porto Vathy, Platana, toate fiind plaje de top. Fiind început de sezon nu prea era lume, de multe ori mă simțeam singur în apă, mi-aș fi dorit să mai fie cineva ca să mai vorbesc cu el. Bine, un pic mai aglomerat la Paradise Beach și Porto Vathy, fiind plaje mai comerciale, de care a auzit toată lumea, aici vin mai mulți. Dar asta nu înseamnă că aceste plaje sunt mai frumoase ca alte plaje unde nu este lume deloc.
După baia de seară mergeam la tavernă. Am făcut și multe poze, mai ales la mâncare, pe care le-am trimis acasă la prieteni și familie, pentru a nu fi considerați sărăntoci. Am încercat multe taverne de pe toate colțurile insulei, niciodată nu am dat greș. Văd că multă lume întreabă pe Forum Thassos de recomandări taverne. Părerea mea este că poți merge oriunde, mâncarea este bună peste tot, ospătarii sunt politicoși. Preferatul meu rămâne totuși Sakis din Skala Rachoniou. Am mâncat aici și în 2016 și 2017 și în 2023. În 2022 am mâncat la restaurantul lipit de el, Gorgona. Nevasta are o ipoteză referitoare la aceste două restaurante. Crede ea că sunt doi frați certați (gen Puma și Adidas) care au împărțit în două restaurantul moștenit de la parinți, Sakis și Gorgona.
Unul din locurile mele preferate din insulă este centrul localității Skala Marion, e format acolo un mic golfuleț într-o parte având plajă, pe dreapta mărginită de taverne și un ponton de unde poți privi, iar în stânga clădiri frumoase. Îmi place să stau pe acel ponton și să mai privesc în jur. Era liniște, ca pe toată insula, se vedea clar că este început de sezon. Tot sejurul a fost liniștit de fapt. Se vedea asta și pe șosea, când am dat un tur de insulă, nu prea am văzut mașini. În sinea mea m-am bucurat, că așa este omul, se bucură când el iese bine și aproapele lui suferă, și am zis: "Bine am mai nimerit, românii stau în coloană pe A2 să meargă la Costinești, iar noi ne bucurăm de libertatea asta în Grecia și plătim și mai puțin.". Trufie. Dar asta e, n-am nicio urmă de patriotism. Prefer să-mi cheltuiesc banii la greci și nu merg pe litoralul nostru.
Foarte frumos a fost și în Panagia. Am lăsat mașina la un capăt al stațiunii, iar după aia m-am deplasat pe jos la celălalt capăt pentru a mânca la restaurantul Panorama, recomandat de Forum Thassos. Nu am lăsat mașina în curbele alea strânse, pe urmă să dau vina pe greci că mi-au săltat plăcuțele. Nu sunt bombardier. Am mers pe jos, iar după masă am fost la izvoare. M-am spălat cu apă de acolo pe frunte, ca să capăt deșteptăciune.
Gogoși de pe plajă la Golden Beach ați cumpărat? Din alea cu ciocolată la 3€? Vândute de albanezul care striga cât îl ține gura: "Frate, frate! Mămăligă! Sarmale!". Foarte bune. Țipam după el din mijlocul mării: "Stai cumetre!". Iar apoi îl încântam și eu, îi povesteam că am fost în Shqiperia și se bucura și el.
Am plecat din Thassos cu un singur regret. Nu m-am intâlnit cu Forum Thassos sa îmi dea și mie o șapcă + un pix gratis. Nu îmi trimiteți cu poșta? La întoarcere, luni, 26 iunie, am stat 5 minute la Makaza și 10 minute la Ruse. Dar înainte de Kardzali, Poliția Bulgară dirija traficul pe niște drumuri lătularnice. Nu știu de ce. Am mers pe niște porțiuni de drumuri bombardate și am ajuns la Momcilgrad. Măcar peisajele au fost frumoase.
Acum sunt în București, afară sunt 35 de grade, stau între betoane. Ce n-aș da să străbat campingul din Chrysi Ammoudia, să ajung pe plajă, să intru în apă și să mă uit din apă la munte. Dar asta e viața omului, trudește un an întreg și se bucură și el acolo, câteva zile.
Vă atașez și câteva poze. Eu nu fac poze cu peisaje sau oameni. Nu mi se par relevante. Fac doar la mâncare.






8 comentarii:

  1. i-ai spus acelei doamne de pe forumul tasos cine ești tu, că acum 20 de ani erai unul dintre cei mai celebri 10 români de pe web? fă-tz reclamă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Celebru în lumea web, dar și cu o bogată carieră în BOX, așa cum am aflat în postarea numită Quito:

      https://noptisizile.blogspot.com/2021/12/quito.html#comment-form

      Ștergere
  2. Din nou am toate motivele să cred că povestirea e o ficțiune.

    Am verificat pozele tale cu programul "photo reverse".
    Sunt luate de pe un site culinar !!

    Cât despre poza de pe Facebook, se vede clar că e modificată, dacă o mărești puțin.
    Se văd urme clare de decupaj la urechea dreaptă !!
    Cel mai probabil e făcută pe malul Dunării și apoi ai adăugat în Photoshop peisajul grecesc.

    Despre martori care te-au văzut în București în perioada asta (mai ales la LIDL, unde a fost saptămâna grecească) nici nu are rost să povestesc.

    RăspundețiȘtergere
  3. FOTO 1- Lup de mare cu pătrunjel, french fries, ceapa, salată, roșii, oțet balsamic, lemon.
    Foto 2- frigărui de porci și găini cu garnitură de cartofi peizani, roșii, salată de crudități, lămâie, castravete, orez+mexicana zilei
    Foto 3- moussaka? Poate fi și un desert, greu de spus, poza e de o calitate mult mai slabă decât precedentele
    Foto 4- Pulled porci cu french fries, roșii, ceapă, pătrunjel și smântână

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. foto 1 - biban de mare - 12€ cu tot cu garnitura
      foto 2 - souvlaki mix - pui, porc, oaie la Taverna Pefka, dupa cum se poate vederea pe șervețel.
      foto 3 - musakaua fiului meu cel mic. era foarte infometat si n-am mai stat sa fac poza cum trebuie
      foto 4 - gyros de porc la fast food Sonja in Limenaria, chiar pe pietonal

      Ștergere
  4. "Dar asta e viața omului, trudește un an întreg și se bucură și el acolo, câteva zile."

    Cum așa ?
    Cunoaștem câteva foste forumiste care n-au trudit nicio zi în viață, dar își permit să fie permanent în vacanțe.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trebuia să adaug...."de rând". A omului de rând.

      Ștergere
    2. Nepotul lui Topârceanu5 iulie 2023 la 16:47

      Omul de rând trudește din greu
      Lună de lună și an după an
      În fabrici, la mină sau poate la câmp
      Sau la Fundație, cu domnul Șerban.

      Omul de rând are vacanțe scurte
      Nu își permite nimic incitant
      Când bugetul e ceva microscopic
      Și prețurile-s cât un elefant.

      Omul de rând nu merge în Tahiti
      Își face concediul în Bărăgan
      Sau la Oltenița el merge
      De câte zece ori pe an.

      Omul de rând vede locuri frumoase
      Cu palmieri și plaje în program
      Doar în poze (puse de Titina)
      Pe Facebook și pe Instagram.

      Ștergere