ce am citit în octombrie

de Ionescu 

alice munro- prea multă (sic!) fericire. in primul rând să vorbim despre aspectul cărții. aspectul e bun. o poză cu o tipă care privește bovaric. o carte pe care nu aș fi cumpărat-o, dar care mi-a fost oferită gratis de o binecunoscută librărie online. foarte frumoasă carte. n-o fi munro nici salinger și nici capote, dar cu siguranță scrie excelent. te cam descumpănesc povestirile astea, gen 'ce-a vrut să spună autoarea'. păi a vrut să spună exact ce a spus. adică:

dimensiuni- un om e atât de sâcâit de soție încât înscenează moartea copiilor pentru a ajunge în pușcărie/ balamuc. nu prea își află nici acolo pacea.

ficțiune- o femeie ajunge eroina unei povestiri scrise de fiica vitregă a fostului ei soț. acest fapt nu îi aduce însă glorie.

pe culmea wenlock- excepțională povestire, cea mai frumoasă. o tânără își salvează vărul ciudățel de la relația cu o pixdă nebună. un fel de manic pixie dream girl.

râpe-adânci- un băiat e foarte pornit pe ta-su și face totul în ciuda lui. când tatăl moare, fronda lui devine caducă, dar era prea târziu. infectat cu hiv (cu viremie nedetectabilă, e drept) si cu virusul hepatitei c, într-o vreme când încă nu apăruseră antiviralele de generație nouă, șansele sale de a-i supraviețui vreme-ndelungată genitorului său sunt mici.

radicali liberi- o poveste despre cât de mult iubim viața.

chipul- o poveste despre maturizare, despre un băiat născut cu un hemangiom gigant la nivelul feței, despre empatia copiilor și a adulților.

unele femei- o poveste despre maturizare și despre cât de mult iubim viața.

joacă de copii. aici alice munro o cam dă în bară. crede ea că doua fete de vreo 10 ani pot comite o crimă cu lejeritatea cu care gabriel cumpără iaurt pilos de la lidl plopeni.

lemn- aici nu prea am înțeles foarte bine. poate d-aia, că eram rupt de oboseală când am citit-o.

povestirea titulara nu am mai citit-o pînă la cap, e obositoare.

richard flanagan- o cale îngustă spre nordul îndepărtat. ce s-a întâmplat cu inventivul autor al cărții cu pești? de nerecunoscut. deși premiat cu man booker, romanul nu m-a impresionat. o combinație de strada hanovra cu podul peste rîul kwai. suferințe din amor, dar mai ales suferințe fizice îndurate de prizonierii de război australieni la construcția căii ferate prin jungla burmo-siameză. pentru cine nu a citit cărți despre pușcăriile comuniste, e șocant. altfel, măcar de ar băga ceva la cap lumea care citește cartea asta. să învățăm din greșelile trecutului gen. dar aiurea, vedem bine în carte ce s-a întâmplat cu japonezii acuzați de crime de război- niciunul nu a considerat că greșise cu ceva. toți și-au făcut datoria. cartea conține o referință la părul pubian, fapt care, gabriel e de acord, îi crește enorm valoarea literară. mai ales că e vorba despre o japoneză. 

jhumpa lahiri- distanța dintre noi. fiind vorba despre indieni, despre o fată căsătorită sucesiv cu 2 frați și fiind cam ușor bollywoodian, se putea numi o floare și doi grădinari. saga unei familii, întinsă pe 4 generații, de prin 1950 circa, până în zilele noastre. fel de fel de alegeri fac oamenii ăștia, unele mai inspirate, altele dezastruoase, cu consecințe și asupra urmașilor. nu m-a încântat (interpret de maladii îmi plăcuse fe mult), dar există o referire la părul pubian care salvează în mare parte cartea.

ian mcewan- mângâieri străine. o carte mai veche a maestrului, pe când era foarte preocupat de nebuni. e mai degrabă o nuvelă, interesantă, nu zic nu, dar nu grozavă.

petru cimpoeșu- celălalt simion. și asta e mai degrabă o nuvelă. foarte distractivă. un om foarte, extrem de candid povestește de dincolo de gratii cum a pus la cale cu pretenii săi o afacere aparent foarte corectă. ce chestie cu războiul postacilor, excelent! am citit-o-n două zile. dar nu m-aș fi așteptat, atunci când am început-o, să ajung atât de repede (practic înainte de a termina lectura cărții) să trec prin orașul în care se petrece acțiunea. bacău. d-ale cefereului.

elizabeth strout- olive kitteridge. o altă carte cadou de la o librărie online. să ne înțelegem, nu cadou pentru că sunt un pui de bloagăr și mi se oferă cărți pe tavă. ci cadou care le oferit tuturor celor care cumpără de la acea librărie, bloagări au ba. acuma, ce ne facem că aceste cărți cadou mi-au plăcut mai mult decât cele pe care le-am cumpărat de bunăvoie? ne pune pe gînduri asta. despre carte: avem aicea niște proze scurte care pot fi luate și drept roman. le unește personajul titular, o doamnă nici prea bună, nici prea rea, nici prea așa, nici altfel. în unele povești are un rol mai important, în altele doar unul cu totul pasager. poveștile nu-s așa adânci ca ale lui munro. desigur, ați văzut că s-a făcut o miniserie după carte, a luat ceva premii emmy. frances mcdormand joacă rolul principal. cu siguranţă afişul filmului va fi şi pe coperta romanului. recunosc: nu am terminat-o-ncă de citit as of sâmbătă seara, dar nu cred să apară vreo surpriză.

Paula Hawkins - Fata din tren

Din când în când mai citesc şi câte un thriller d'ăsta, romane ce dau senzaţia combinării ziarelor de scandal cu literatura. 400 de pagini citite în câteva ore şi ai senzaţia că urmăreşti un film hollywoodian. O carte clasică pentru Editura Trei şi îi felicit pentru că au publicat un roman apărut în 2015 la mama lui. Rachel este o beţivă care călătoreşte zilnic cu trenul de navetişti din suburbii către London, iar când garnitura se opreşte la un semnal pentru câteva momente, aruncă priviri către casa ce se vede pe fereastra vagonului, astfel ajungând să pătrundă în viaţa cuplului de acolo. Se vor întâmpla lucruri de o mare gravitate pe care nu le voi povesti eu aici, dar în care Rachel va fi băgată până peste cap. Mi-a plăcut mult la cartea asta felul în care autoarea îl face pe cititor să creadă anumite lucruri, ca apoi să creadă total opusul. A reuşit să mă ţină în suspans şi să citesc câte 200 de pagini/zi, ceea ce nu mi s-a întâmplat de foarte multă vreme. Sunt bune şi cărţile uşoare, pentru cititorul mediu, pentru femeia corporatistă, pentru cititul alături de copii gălăgioşi ori în mijloacele publice de transport. Bravo Paula Hawkins. Nota 7, ceea ce e bine pentru un thriller. La anul va apărea filmul american după carte şi cu siguranţă afişul filmului va fi şi pe coperta romanului. ps: Parcă mi-a plăcut mai mult Fata din tren decât SJ Watson - Înainte să adorm.

Zboară cocorii

Film sovietic din 1957 care reuşeşte să te umple de căldură sufletească şi sentimente din cele mai alese, film de propagandă, cum ar spune gurile rele, despre eroism şi dragostea de ţară, film despre dragostea între oameni şi puritate. Operă de artă prin modul extraordinar de filmare şi prin imaginea care strecoară metafore la fiecare cadru, sensibilitate oferită printr-o poveste simplă şi de mare efect. Tatiana Samoilova într-un rol care şi-a pus amprenta pe o generaţie întreagă, despre ea am aflat din cartea recent câştigătoarei de Nobel pentru literatură, aşa că a trebuit să văd filmul. Palm D'or la Cannes în 1958. Filmul debutează extrem de rafinat, cu doi tineri care se plimbă printr-o Moscova pustie (chiar nu e nimeni în oraş, nicio mişcare, foarte frumos) şi văd cocorii zburând pe cer. Uitându-se la păsări, nici nu simt când vine o cisternă care udă asfaltul şi toarnă apă peste ei. N-am să mă apuc să povestesc filmul, doar vă recomand cu mare căldura să urmăriţi această peliculă cu adevărat artistică. În zilele noastre nu se mai fac filme care să te fascineze aşa de tare prin imagine. Asta este artă. E ca şi cum ai vedea o fotografie făcută cu un aparat cu film faţă de o fotografie modificată în zilele noastre pe calculator. Artă pură vs. computer.

Svetlana Aleksievici - Dezastrul de la Cernobîl. Mărturii ale supraviețuitorilor

Când s-a petrecut dezastrul eram în clasa I. Nu s-a știut mare lucru despre accidentul nuclear la noi, dar câteva zvonuri tot au ajuns. Ai mei au zis că nu trebuie să mai bem apă de la chiuvetă, așa că am mers împreună cu maică'mea să cumpărăm apă minerală (cu bule, desigur, atunci nu exista apă plată îmbuteliată, era ceva de neconceput să bei apă cum e cea de la chiuvetă dar îmbuteliată, pe care să dai bani). Ne-am dus la restaurantul aflat în partea stângă a cinematografului Gloria, un local de cartier unde probabil puteai bea o tărie sau din când în când bere la halbă, iar din an în paște se găseau mici. Acum în locul acestui local este un Mega Image. Am vorbit cu omul de acolo, gestionar sau ospătar, nu mai știu ce era. Am obținut câteva sticle de apă la 0,5, l-am miluit cu mai mult decât făcea, iar omul încântat a întrebat dacă nu vrem și o pungă cu bomboane. Acele caramele vietnameze învelite în foiță de orez de care cei din generația mea își amintesc foarte bine. Sigur, mi-a cumpărat mama și caramelele care se găseau foarte greu și doar pe sub mână. Când vine vorba despre Cernobîl îmi vine în minte întotdeauna gustul caramelelor vietnameze. Nu m-a preocupat prea mult Cernobîlul, nu i-am dat atenție. Până acum. Noroc cu Nobelul pentru literatură și consumatorismul de cărți. Am fost tentat să citesc cartea autoarei din Bielorusia. Și bine am făcut.

 Cartea este formată din monologurile unor persoane care au trăit tragedia. Soții are pompierilor care au stins incendiul, persoane care au fost trimise la fața locului pentru a curăța (lichidatori), chipurile voluntari, țărani mutați din satele evacuate din zonă, locuitori ai orașului Pripiat, oraș unde locuiau cei care munceau la centrală, mame cu copii bolnavi de cancer sau leucemie. Nu știu cât de mare este meritul Svetlanei Aleksievici, din moment ce doar face auzite vocile acestor oameni, însă cartea este deosebit de valoroasă și ne ajută să aflăm ce s-a întâmplat cu adevărat în Zonă. Bielorusia, cea mai afectată. Oamenii nu știau exact cu ce se confruntă, era un inamic invizibil pentru ei. Persoane care luptaseră în Al Doilea Război Mondial, la Stalingrad, acum li se părea o joacă. Trebuiau să schimbe pământul. Iată un citat:
Conform instrucțiunilor, la tractoarele care trebuiau să facă brazdele astea cabina era protejată, ermetizată. Am văzut un asemenea tractor, cabina, într-adevăr, e ermetică. Tractorul stătea, iar tractoristul era culcat pe iarbă, se odihnea.
- Ați înnebunit? Nu v-au avertizat?
- Păi mi-am acoperit capul cu bluza, răspunde.

Tot se accentuează faptul că era o primăvară așa de frumoasă, copacii înfloreaua, se făceau legumele, ți-era mai mare dragul. Oamenii se pregăteau pentru Paște și nu au înțeles din prima la ce se expun. Autoritățile au ascuns gravitatea celor întâmplate și desigur sunt răspunzătoare pentru asta. Au apărut și bancuri despre Cernobîl. Un ascultător întreabă la Radio Erevan dacă se pot mânca mere de la Cernobîl. Răspunsul vine: Se pot mânca, dar după ce terminați îngropați adânc cotoarele.

Se știe, sunt adeptul cărților de ficțiune, însă cartea asta merită citită. Dar să aveți inima tare când o faceți. Te cutremură, te întristează foarte tare, te înfurie. Dar cu cine să te cerți? Și nu e vorba că a luat autoarea Nobel, că nu a luat pentru cartea asta. Ăsta e un document istoric. O să vedem ce romane a scris Svetlana Aleksievici, cu siguranță vor apărea cât de curând. Și înca ceva. V-a plăcut romanul Zâtul? Cartea asta e cam ca Zâtul, numai că e 100% reală.

Serialul The Affair

Am aflat despre acest serial de la Ioana Poveștile mele, o fată de pe blogosferă. Am urmărit primul sezon și mi-a plăcut chiar foarte mult, drept pentru care voi scrie aici câteva motive.
1. Spune o poveste reală ce se poate întâmpla oricăruia dintre noi, chiar îmi doream să văd un serial cu oameni obișnuiți, nu cine știe ce fantasmagorii sau întâmplări pe care timpurile moderne își pun amprenta, cum de exemplu a fost serialul Mr. Robot la care nu am rezistat mai mult de patru episoade.
2. Foarte interesant modul de spunere al poveștii, jumătate de episod prin ochii unui personaj, cealaltă jumătate prin ochii celuilalt personaj.
3. Secvențele din viitor introduse foarte bine, la momente excelent gândite.
4. Personajul feminin principal și faptul că se insistă asupra scenelor de sex.
5. Nu s-au lungit nejustificat și n-au tras de păr acțiunea, ca de exemplu popularul serial Lost.
6. Interesantă melodia de pe generic și au melodii bune la finalul de episod, de exemplu la primul episod e Johnny Cash.
7. Nu e doar o poveste de dragoste, ci o poveste cu numeroase implicații afective și psihologice.
8. Pitoresc locul desfășurării acțiunii, mă refer la insulă.
9. Șiretenia detectivului de culoare. Felul cum vorbește.
Să vedem ce o să fie în sezonul 2, care tocmai a început. Abia îl aștept.

La mulţi ani, 1916!

Am găsit într-un sac cu vechituri o carte poştală. Trimisă în urmă cu 100 de ani. Nu cunosc nici destinatarul, nici expeditorul. Nu sunt din familia noastră. Nu ştiu cum a ajuns cartea poştală la noi şi nici nu am pe cine întreba. Poate doar să bat la uşile caselor respective, asta dacă în locul lor nu este vreo corporaţie, cum am observat că se tot construiesc în cartierele cu case vechi. 31 decembrie 1915, o tânăra îşi felicită colega de clasă. Locuiesc aproape una de cealaltă. De ce nu s-au vizitat oare? Se pare că felicitarea a ajuns după mai bine de două săptămâni, uitându-ne la ştampila poştei. Au murit amândouă demult, cu siguranţă. Oare ce au făcut în viaţa asta? Ce mă doare scurgerea timpului şi faptul că nu suntem eterni. Ce rămâne în urma noastră? Unde ne ducem?

Zadie Smith - Dinţi albi

Putem avea încredere într-un roman care are peste 500 de pagini scris de o fată de 23-24 de ani care pe deasupra este jumătate englezoaică, jumătate jamaicană? Da, putem avea mare încredere, cel puţin Zadie Smith a realizat o carte splendidă şi mă întreb de unde atâta maturitate la vârsta asta. Mai demult îmi spunea cineva că apogeul creierului este pe la 25 de ani, iar pe urmă începe decăderea. Nu-i imposibil. Dinţi albi este o poveste ce se întinde din 1857 până în 1999 şi cuprinde poveştile unor londonezi în Londra, oameni veniţi de prin Bangladesh ori Jamaica, aşadar pribegi. O carte despre identitatea culturală, despre religie şi fanatism, despre război şi dragoste, ştiinţă şi nebunie. Personajele nu sunt cu nimic speciale, ei spun povestea a mii de oameni ca ei, însă mi s-a părut foarte potrivit cum scriitoarea pune totul în scenă şi felul în care dă curs poveştii.

- Ceai sau cafea?
- Ceai, spuse Joyce hotărâtă. De fructe, dacă se poate.
- De fructe nu se poate. Nici măcar Earl Grey nu se poate. Eu vin din ţara ceaiului în ţara asta blestemată şi nici măcar nu pot să-mi permit o ceaşcă de ceai ca lumea. P.G. Tips se poate şi nimic altceva.
Joyce tresări.
- Atunci P.G. Tips, vă rog.
- Cum doreşti.

Nu este o carte care să te ţină cu sufletul la gură, nu are răsturnări spectaculoase de situaţie, dar este o carte plină de informaţii interesante spuse pe un ton plăcut şi uneori amuzant. La sfârşit nu vom avea personaje de care ne vom îndrăgosti, dar per total vom avea sentimentul unei lecturi foarte bune şi vom vrea să citim şi romanul NW apărut în 2012, la 12 ani după Dinţi albi. Pentru alte păreri puteţi căuta romanul pe blogurile Cafea cu taifas şi fructitza, dar atenţie, ei au dat multe spoilere care pot afecta dacă doriţi să citiţi cartea. ps: dintre toate personajele preferatul meu este Irie Jones.