All inclusive

Făcusem cunoştinţă cu sistemul all-inclusive în urmă cu 10 ani, când împreună cu prietenul meu de pe forum, Thyl Ulenspiegel, am vizitat Antalya. Nu făceam altceva decât să mâncăm 3 mese copioase pe zi, iar apoi să ne târâm cu greutate până la piscină, unde zăceam cu burţile în sus până la următoarea masă. N-aş fi crezut că acest sistem se va introduce şi în România şi nimeni nu credea asta pentru că toată lumea spunea: "A, românul mănâncă mult. Iese hotelul în pierdere." Fals. Hotelul nu iese niciodată în pierdere şi nu ai cum să păcăleşti sistemul all-inclusive. Nu ai cum să mănânci mai mult decât plăteşti, oricât ai fi de mâncău.

De curând am fost în renumita staţiune Mamaia de pe Litoral, unde am petrecut 8 zile la un hotel ce oferea mese în sistem all-inclusive. Mi-a fost imposibil să mănânc 3 mese pe zi, pentru că eram deja umflat de la micul dejun. După prima zi mi-am dat seama că dacă îmi pun mintea cu sistemul voi rata plaja, baia şi alte activităţi ce se pot face la mare. Mă uitam doar cum românii de condiţie joasă, ţărănoii, încercau să se lupte cu sistemul. Pe mesele lor îşi făceau loc în acelaşi timp omleta cu cârnaţi, crenwurşti cu muştar, brânză telemea şi caşcaval, roşii cu vinete, ficăţei calzi ("Băăă, vezi că a băgat şi ficăţei!"), tartine, unt cu gem, dar şi o cutiuţă de miere, felii de parizer, salam săsesc (salam de Sibiu probabil se serveşte la ultra all-inclusive), şuncă presată şi brânză topită. Ceştile de cafea şi paharele de suc erau flancate de farfuriile cu prăjiturele. Din fiecare prăjitură câte 3-4 bucăţi, ca să guste omul din toate. Şi m-am uitat la feţele oamenilor şi mi-am dat seama că sunt genul de persoane care mănâncă dimineaţa cel mult un covrig, dar acum erau în concediu şi trebuiau să se lăfăie şi să profite cât mai mult de banii daţi, trebuiau să bată sistemul şi să încerce să consume mai mult decât plătiseră. După micul dejun, la vreo 3 ore, vine prânzul cu patru feluri de ciorbe şi două feluri de supe, iar omul e trist că nu poate gusta din toate şi alege în final ciorba de burtă, pentru că e cea mai populară. Două porţii pentru că este atât de bună. Pe bufet, într-o ordine iniţială desăvârşită se aliniază ostropelul de pui, stroganofful de vită, ciulamaua de ciuperci, cartofii copţi, orezul cu legume, sărmăluţele cu mămăligă, cârnăciorii ardeleneşti, ficatul de pui tras la tigaie, pastele italieneşti, pulpele de pui făcute la cuptor, iar de cealaltă parte a bufetului se întind vaste platouri cu brânzeturi, salate de toate felurile şi o multitudine de creme şi sosuri. Omul îşi umple farfuria cu de toate pentru că toate îi fac cu ochiul şi se simte disperat când aude că afară, în aer liber, pe terasa hotelului sfârâie grătare cu mici, ceafă de porc, iar cartofii prăjiţi aşteaptă cuminţi în maldăre. Şi de aici de asemenea se poate lua după pofta inimii, aşa că omul duce la masă farfuria deja plină şi ia un alt platou curat pe care-l va umple cu noile preparate descoperite, plus o mâncare chinezească făcută la wok de un băiat priceput. Iar într-un colţ retras, sub umbra unor copaci se află dozatorul de bere, de unde poţi lua câte halbe de bere rece doreşti. Mulţi nu-l văd, dar uitându-se la alţii pe mese şi observând bere, întreabă cu vocea sugrumată de emoţie: "Au şi bere? De unde aţi luat? E pe gratis?". După ce sunt ghiftuiţi consumând 1/4 din ce şi-au luat şi restul mănâncă pentru că trebuie să consume cumva banii şi să iasă în câştig faţă de hotel, îşi amintesc că se găseşte şi desert. Plăcinte zemoase cu fructe, pandişpanuri, torturi cu cremă, negrese, brioşe. La mere şi la bietele prune nu se mai uită nimeni, sunt puse pentru decor. Totuşi iau eu câteva în sacoşă la plecarea din sala de mese, pentru că de ce să nu recunosc, şi eu încerc să profit cât mai mult de acest sistem. Ba chiar la micul dejun furam pliculeţe de ceai verde îmbogăţit cu mentă, pliculeţe pe care le-am folosit acasă, cu o undă de bucurie copilărească în colţul ochilor. Seara vine cu paşi repezi şi cotletele de berbecuţ aşteaptă să fie mâncate, udate cu vin roşu la butoi sau bere. Dar aşteaptă să fie mâncate şi conopida gratinată, puiul shanghai, budinca de macaroane, mazărea cu carne de porc, pastele ravioli cu brânză şi şuncă, peştele la tavă cu legume (am văzut câţiva peşti imenşi puşi pe tipsi frumoase), crema de zahăr ars şi orezul cu lapte. Seara mâncăm mai uşor, ori "noi seara nu mâncăm" ca în renumitul filmuleţ cu Tamara Buciuceanu.

Pe nesimţite şi deloc aşteptate îşi fac loc în camerele de hotel medicamentele care ajută digestia, scaunele mult mai dese ca acasă, greaţa şi ce e mai grav, lipsa poftei de mâncare, tocmai acum când este atâta mâncare la dispoziţie. Nu vreau să fiu lup moralist, am păţit şi eu ca oamenii despre care vorbesc, dar poate mi-am învăţat lecţia şi nu mă mai iau la întrecere cu sistemul all-inclusive. Nevastă'mea mi-a explicat că aceste sisteme sunt concepute ca fiecare să-şi aleagă ce doreşte să mănânce, nicidecum să le încerce pe toate. Sunt oameni care preferă să mănânce doar ou fiert cu brânză şi nimic altceva dimineaţa, ori oameni care preferă doar supă de pui la prânz. Păi au de unde alege. Mănâncă omul ce-i place, iar apoi îşi vede liniştit de celelalte activităţi pentru care a venit în concediu. Noi, românii, mai avem până să ne cizelăm şi să nu mai fin nişte ţopârlani hămesiţi în căutare de chestii aşa-zis gratis.