Kiki

Despre Catedrala Sf Sava din Belgrad se spune că este cea mai mare biserică creştin-ortodoxă din lume. Interiorul poate cuprinde lejer gazonul de pe un mare stadion de fotbal al lumii. Senzaţia de imensitate te copleşeşte. Din păcate mai este mult de lucrat la interior, iar sârbii dacă lucrează în binecunoscutul ritm balcanic vor termina în peste 100 de ani. Lângă Catedrala Sf Sava, în partea stângă, se află o biserică micuţă în faţa căreia m-am aşezat pe o bancă. O femeie în jurul vârstei de 50 de ani se apropie de mine, vorbindu-mi în sârbeşte. Am dat din umeri. Are un câine mic în lesă.
- English?, întreabă ea.
- English, i-am răspuns.
- Please, take care of my dog. Only two minutes, while I go to the church. (Mi-a vorbit oarecum imperativ. Mi-a lăsat câinele în grijă şi a plecat, nu înainte de a specifica: "He is afraid of big dogs.")
Pe câine îl cheamă Kiki. A stat cuminte şi nu m-a deranjat până stăpâna sa s-a rugat şi a aprins câteva lumânări. Femeia a revenit şi m-a întrebat:
- Romanian?
- Yes.
- Which town?
- I'm from Bucharest.
- Oooo, great city. Very, very beautiful. With noble people. Very noble people who speak French.
Admiraţia se citea pe chipul ei. Îi venea să mă îmbrăţişeze. Şi mie îmi venea să o îmbrăţişez. M-am simţit foarte mândru. Ne-am urat toate cele bune şi ne-am despărţit cu zâmbete de admiraţie pe buze. Admiraţie de ambele părţi.

Mi-a părut bine să ştiu că suntem apreciaţi în lumea asta. Ca români în general şi ca bucureşteni în particular. Şi când mă gândesc că sunt unii puşti cordiţi prin Banatul nostru ori prin partea de Vest a ţării care desconsideră Bucureştiul. Iată că sunt străini care ne apreciază. Aşa cum şi eu am rămas îndrăgostit de Belgrad.